EXTERN

Ideea unei armate europene este 'prematură', potrivit Olandei

post-img

Apelurile Franţei şi Germaniei în favoarea creării unei armate europene sunt premature, a declarat vineri premierul olandez Mark Rutte, adăugând că securitatea continentului nu poate fi garantată decât în cadrul NATO, potrivit France Presse.

'Ideea unei armate europene merge prea departe pentru Olanda', a apreciat Rutte în conferinţa sa de presă săptămânală.

'Franţa şi Germania acţionează în mod prematur. În ceea ce priveşte Olanda, NATO rămâne piatra de temelie a politicii noastre de apărare', a insistat el.

Săptămâna trecută, preşedintele francez Emmanuel Macron a propus crearea unei 'armate europene' pentru a apăra continentul european în faţa Chinei, Rusiei şi chiar a SUA.

Ideea sa a fost respinsă cu fermitate de preşedintele american Donald Trump, care a calificat iniţiativa omologului său francez drept 'extrem de insultătoare' şi a sugerat ca Europa 'să-şi plătească mai întâi partea sa la NATO pe care SUA o subvenţionează pe scară largă'.

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat marţi sprijinul faţă de propunerea preşedintelui Macron, într-un discurs rostit în Parlamentul European, reunit la Strasbourg, apreciind că o armată europeană ar putea fi o 'bună completare la NATO'.

La rândul său, premierul olandez Mark Rutte a ţinut să sublinieze vineri că NATO rămâne principalul gardian al securităţii în Europa.

'În ceea ce mă priveşte, a crede că Uniunea Europeană îşi poate garanta securitatea fără NATO este o iluzie', a reacţionat el.

'NATO şi Statele Unite în cadrul organizaţiei rămân parteneri cruciali pentru pacea şi securitatea în Europa şi vom continua să afirmăm aceasta în discuţiile cu partenerii noştri', a menţionat Mark Rutte.