EXTERN

Guvernul din Belarus şi-a dat demisia

post-img

Guvernul din Belarus şi-a dat demisia, însă va continua să activeze până la numirea unui nou executiv. Decizia a fost luată la 15 august, însă anunţul a fost făcut astăzi.

Potrivit presei din Belarus, Alexandr Lukaşenko a declarat că noul Guvern este aproape format deja, deşi anterior, declara că componenţa Guvernului va rămâne neschimbată după alegerile prezidenţiale.
 
Demisia Guvernului are loc pe fundalul unor proteste la care participă sute de mii de cetăţeni care au ieşit pe străzile mai multor oraşe din Belarus. Mai mult, angajaţii celor mai importante uzine, dar şi angajaţii televiziunii publice, au ieşit la grevă. Duminică, în Belarus a avut loc cea mai mare demonstraţie în istoria post sovietică a Belarusului. Totuşi, un protest pro-Lukaşenko a avut loc, la fel duminică, însă cu o participare mai mică.