EXTERN

Grupul de la Vişegrad vrea să propună liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii din Belarus

post-img

Grupul de la Vişegrad format din Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia vrea să propună liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii din Belarus şi un pachet de sprijin pentru acest stat la summitul UE din 24-25 septembrie, a declarat vineri premierul polonez, relatează Reuters şi Agerpres.

Cu prilejul convorbirilor din oraşul polonez Lublin, membrii Grupului de la Vişegrad au reiterat apelul la organizarea de noi alegeri în Belarus, unde protestatarii cer să se pună capăt regimului de 26 de ani al lui Aleksandr Lukaşenko şi au afirmat că protestele au nevoie de sprijin.

Noi sancţiuni împotriva unor oficiali belaruşi urmează să fie discutate la Consiliul European din 24-25 septembrie.

Consiliul European din 24-25 septembrie va fi o reuniune specială şi care va fi dedicată crizelor momentului, precum situaţia tensionată dintre Grecia şi Turcia din estul Mării Mediterane, situaţia din Belarus sau otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi cu agent neurotoxic din gama Noviciok.

România şi-a exprimat deja poziţia cu privire la cele trei situaţii, prin vocea ministrului de externe Bogdan Aurescu, atât la nivelul poziţiilor publice, cât şi în cadrul reuniunii informale a miniştrilor de externe din ţările UE.

În ce priveşte situaţia din Belarus, România susţine o listă cuprinzătoare de sancţiuni care să cuprindă oficiali ai regimului de la Minsk care au contribuit la reprimarea violentă a manifestanţilor paşnici şi a anunţat un sprijin de 100.000 de euro pentru susţinerea jurnalismului independent şi a societăţii civile din această ţară.