EXTERN

Grecia deschide turismul fără carantină şi testare obligatorie. Când şi în ce condiţii se va putea merge în vacanţă

post-img

Guvernul elen a anunţat că redeschide treptat turismul începând cu 15 iunie, mai devreme decât era planificat iniţial, şi că nu va impune carantină sau teste obligatorii, deşi vor fi efectuate aleatoriu teste. De asemenea, a anunţat reduceri de impozite pentru a face vacanţele mai ieftine. Oficialii din Grecia le solicită acum celor din UE să nu-i mai îndemne pe oameni să stea acasă.

„Deschidem cu un sistem şi mai puternic, pentru că am consolidat resursele în zonele care vor primi cea mai mare parte a turiştilor, pentru a putea face faţă fiecărui posibil eveniment”, a spus ministrul turismului, Harry Theocharis, într-un interviu pentru Politico, potrivit Digi24.

Theocharis a spus că o vacanţă de vară e necesară, după pandemia de coronavirus, şi că Grecia este pregătită să ofere această vacanţă „fără a pune cetăţenii şi oaspeţii în pericol”.

Ministrul nu vrea ca liderii UE să le mai spună oamenilor să rămână acasă.

„La nivel european, această tactică nu are sens. Europa ar trebui să se considere o entitate”, spune ministrul.

Au existat şi voci critice faţă de anunţul Greciei de a redeschide turismul, pe motiv că e prea riscant, în condiţiile în care în Europa se înregistrează în continuare decese din cauza COVID-19. Pentru mulţi greci, însă, supravieţuirea economică depinde de turism, în condiţiile în care a cincea parte din PIB-ul ţării vine din turism, iar unul din patru greci lucrează în acest domeniu. În perioadele de vârf ale sezonului turistic, această cifră urcă la 44% din totalul angajaţilor.

Theocharis spune însă că cei îngrijoraţi de riscuri au subestimat măsurile luate de guvernul elen, deoarece ţara îşi va deschide graniţele pentru început doar turiştilor veniţi din ţările care primesc undă verde de la epidemiologi şi de la Agenţia pentru Siguranţa Aviaţiei din UE. Grecia va relaxa restricţiile din 15 iunie, primind turişti din aproape toată lumea, cu excepţia a 35 de ţări considerate cu „risc ridicat de transmitere” de către AESA.

Pasagerii din aceste ţări - care includ Franţa, Marea Britanie, SUA, Spania, Italia, Belgia, India şi Africa de Sud - vor fi în continuare supuşi testelor obligatorii pentru COVID-19 şi măsurilor de carantină la sosire.