EXTERN

Germania: Ministrul de externe în exerciţiu, Sigmar Gabriel, nu va face parte din noul guvern

post-img

Ministrul de externe în exerciţiu german, Sigmar Gabriel, a anunţat joi că nu va face parte din noul guvern de coaliţie de la Berlin, care va fi condus de actualul cancelar Angela Merkel, transmit Reuters şi dpa.

Ca parte a acordului guvernamental, blocul conservator CDU-CSU (Uniunea Creştin-Democrată şi aliatul său bavarez, Uniunea Creştin-Socială) şi Partidul Social-Democrat (SPD) au convenit ca postul de şef al diplomaţiei să fie ocupat de un social-democrat, iar SPD a precizat că vineri dimineaţă va anunţa numele viitorilor miniştri social-democraţi, notează agerpres.ro.

Sigmar Gabriel, fost preşedinte al SPD, a scris pe pagina sa de Facebook că a fost informat de noii lideri ai formaţiunii, Olaf
Scholz şi Andrea Nahles, că nu va face parte din noul guvern de la Berlin.

''Voi continua să fiu un membru ales direct al Bundestag-ului, dar acum se încheie perioada în care îndeplinesc activităţi politice de conducere pentru SPD'', a adăugat Gabriel.