EXTERN

Germania introduce transportul public gratuit în cinci mari oraşe

Iniţiativă radicală împotriva traficului şi poluării. Cinci oraşe din Germania vor introduce transportul public gratuit.

Prin această idee, autorităţile germane vor să atingă obiectivele de poluare propuse de Uniunea Europeană şi să evite astfel posibile amenzi uriaşe.

Transportul gratuit va fi introdus cel târziu până la sfârşitul anului, în cinci mari oraşe din vestul ţării, printre care Bonn, Essen şi Mannheim.

Germania este una dintre cele nouă ţări europene, printre care România, avertizate de Bruxelles că au depăşit cotele admise de poluare şi care, în absenţa unor planuri concrete de reducere a emisiilor, riscă să fie acţionate în justiţie.