EXTERN

Genova: Podul care înlocuieşte viaductul Morandi, prăbuşit anul trecut, prinde contur. Construcţia va fi gata în 2020

Noul pod din Genova începe să prinda contur. Inginerii italieni au instalat cu succes a treia platformă care completează primii 150 de metri ai noii construcţii. A existat şi un mic incident: 3 muncitori au fost răniţi uşor de o macara.

Noul pod, gândit de arhitectul italian Renzo Piano, urmează să fie inaugurat în prima parte a anului viitor.

Construcţia a început în decembrie anul trecut, iar costurile sunt estimate la peste 200 de milioane de euro.

Noul pod va înlocui viaductul Morandi, care s-a prăbuşit în august 2018, la o oră de  vârf. Zeci de maşini au căzut atunci în gol şi 43 de oameni şi-au pierdut viaţa,  inclusiv un cetăţean român.