EXTERN

Franţa a participat la atac cu trei fregate şi mai multe avioane Rafale dotate cu rachete Scalp. Macron explică implicarea francezilor

post-img

Franţa a participat cu baze aeriene şi navale, potrivit ministrului Apărării. Într-o declaraţie comună, miniştrii de Externe şi ai Apărării au spus că, chiar dacă acest atac concertat a fost îndreptat împotriva Siriei, asta nu înseamnă că procesul diplomatic se va încheia. A fost un deget arătător îndreptat spre Siria, de care trebuie să se ţină seama, în ceea ce priveşte folosirea armelor chimice.

Marine Le Pen, preşedinta Frontului Naţional, a declarat: ”Acest atac împotriva Siriei ne angajează pe o cale ale căror consecinţe sunt imprevizibile şi cu potenţial dramatic”. Şi Jean-Luc Melenchon, liderul partidului “France Insoumise” ("Franţa nesupusă") a declarat că este o aventură de răzbunare nord-americană, o escaladare iresponsabilă. "Franţa merită mai mult decât acest rol". Celelalte partide politice deocamdată au susţinut luarea de poziţie pe care a avut-o Emmanuel Macron în această noapte, este prima acţiune militară a lui Macron de când este la conducerea Franţei. A spus că linia roşie pe care Franţa a stabilit-o în mai anul trecut a fost încălcată şi de aceea a ordonat forţelor armate franceze să intervină în noaptea trecută în această operaţiune internaţională. A fost o acţiune fermă pe care Franţa a făcut-o, reexprimată în această dimineaţă, printr-o declaraţie comună făcută la Palatul Elysee de ministrul Afacerilor Externe şi de ministrul Apărării.

Ministrul Apărării a detaliat şi cam în ce mod a decurs operaţiunea militară, fără să dea amănunte extrem de precise. A spus că Franţa a acţionat cu trei fregate care sunt extrem de operaţionale, din bazele maritime pe care Franţa le are în Marea Mediterană, şi că mai multe avioane militare Rafale cu rachete Scalp au decolat de la o serie de baze militare din Franţa.

În săptămâna care urmează va fi o amplă dezbatere în Adunarea Naţională a Franţei în legătură cu intervenţia militară din noaptea trecută.

La ora 4:00 (ora României), Emmanuel Macron, prezent într-o celulă de criză la Palatul Elysee, a spus că s-a trecut o linie roşie pe care el a fixat-o la începutul mandatului, anul trecut. Prin urmare, a ordonat această operaţiune a Franţei, alături de forţele SUA şi ale Marii Britanii. Au fost foarte multe discuţii între cele trei ţări, dar şi între Theresa May şi Emmanuel Macron şi Donald Trump şi E. Macron. În acest cerc al discuţiilor a intrat şi Rusia lui Vladimir Putin, pentru a se ajunge la o înţelegere.

Macron a publicat pe reţelele de socializare de la Palatul Elysee un comunicat în limbile franceză, engleză şi arabă, în care a spus că nu poate fi tolerată banalizarea folosirii armelor chimice împotriva populaţiei civile. Ce mai urmăreşte Franţa: ca toate aceste grupări din Statul Islamic să dispară de pe teritoriul Siriei, să fie instaurată pacea, dialgoul diplomatic, dialogul politic, să fie permisă ajutorarea populaţiei civile din partea organizaţiilor umanitare.