EXTERN

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a fost arestat la câteva ore după ce s-a întors în Georgia

post-img

Fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, a fost arestat, vineri, la câteva ore după ce a anunţat că s-a întors în ţară. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Georgiei, Irakli Garibaşvili.

„Al treilea preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, a fost arestat şi trimis la închisoare”, a declarat Garibaşvili într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, forţele de ordine georgiene au urmărit deplasările lui Saakaşvili din Ucraina şi au „decis o operaţiune a poliţiei la locul şi în momentul în care erau cele mai puţine obstacole în calea arestării”.

Saakaşvili, care a părăsit ţara după ce şi-a încheiat al doilea mandat de preşedinte, în 2013, a transmis printr-un mesaj video că se află în Batumi şi că s-a întors în Georgia înaintea alegerilor locale de sâmbătă. Cu puţin timp înainte să fie arestat, Saakaşvili a publicat un clip video pe Facebook în care apare spunând: „Mi-am riscat viaţa şi libertatea ca să mă întorc”.

„Cu toţii trebuie să înţelegem ca a vota pentru Partidul Visul Georgian (n. red. – partidul de guvernământ din Georgia) este o semnătură pentru condamnarea la moarte. De aceea, în 2 octombrie, trebuie să mergem toţi la vot pentru a salva Georgia, iar în 3 octombrie să ieşim pentru a proteja votul.

Vă cer tuturor să mergeţi şi să votaţi Mişcarea Naţională Unită”, a spus Saakaşvili, referindu-se la principalul partid de opoziţie, pe care el l-a fondat. 

Saakaşvili a fost condamnat în 2018, în lipsă, într-un dosar de abuz de putere, despre care fostul preşedinte susţine că a fost fabricat politic.

După plecarea sa din Georgia, Saakaşvili s-a refugiat în Ucraina, acolo unde cu susţinerea fostului preşedinte Poroşenko, el a devenit guvernatorul Odesei.

Relaţiile s-au stricat, însă, între cei doi, iar Poroşenko i-a retras lui Saakaşvili cetăţenia ucraineană, fostul preşedinte georgian devenind în acest fel apatrid.

Ulterior, Volodimir Zelenski i-a reacordat lui Saakaşvili cetăţenia ucraineană.