EXTERN

Forţele militare ruse au ajuns la graniţa Siriei cu Turcia, pentru a asigura retragerea kurzilor

post-img

Forţele militare ale Rusiei au început instalarea de-a lungul graniţei turco-siriene, ca parte a acordului semnat de Moscova şi Ankara, care prevede eliberarea teritoriului sirian din apropierea frontierei cu Turcia de prezenţa miliţiilor kurde, relatează site-ul postului BBC.

Unităţile militare ruse au traversat miercuri râul Eufrat, în jurul orei 12:00, ora locală,  deplasându-se către oraşul sirian Kobane, conform informaţiilor emise de Ministerul rus al Apărării, citat de presa din Rusia.

În condiţiile acordului convenit de liderii celor două state, Vladimir Putin şi Recep Tayyp Erdogan, miliţiile kurde de pe teritoriul Siriei au primit un termen de 150 de ore, începând cu ora 12:00 a zilei de miercuri, în care să se retragă cel puţin 30 de kilometri de la graniţa cu Turcia.

Perioada de timp în care trupele ruse au pătruns pe teritoriul Siriei corespunde prevederii aferente din acordul semnat de cei doi şefi de stat.

Dacă forţele kurde nu se vor retrage de la graniţa turcă, în conformitate cu acordul semnat de Moscova şi Ankara, forţele siriene şi cele ruse implantate în zona conflictuală se vor retrage, lăsându-i pe kurzi sub atacul direct al turcilor, a avertizat, miercuri, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov.