Chiar dacă victimele pandemiei au fost numeroase în Rusia – şi probabil cifrele raportate au fost mult inferioare celor reale -, nu a fost vorba de o anomalie unică.

A fost doar o primă salvă de atenţionare cu privire la o tendinţă pe termen lung care se va manifesta mult mai evident pe parcursul următorului deceniu. Rusia e pe cale să intre într-o perioadă îndelungată şi dureroasă de declin demografic intern – care îi va obstrucţiona ambiţiile expansioniste pe plan extern.

Rădăcinile acestui declin demografic se regăsesc în anii ’90 şi în haosul provocat în Rusia de tranziţia post-sovietică de la o economie planificată la centru la una de piaţă, capitalistă. Cel mai longeviv impact l-a avut însă colapsul concomitent al ratelor natalităţii. În perioada 1993-2007 rata fertilităţii (definită drept numărul de copii pe care o femeie îi are pe parcursul vieţii) a coborât sub 1,5, cu mult sub rata de substituţie de 2,1, necesară pentru menţinerea populaţiei la o cifră stabilă.

Efectele acestui colaps dramatic şi prelungit al natalităţii încep acum să devină evidente. O scurtă privire la piramida populaţiei Rusiei ilustrează acest efect indirect. În prezent trăiesc în jur de 12,5 milioane de ruşi de 30-34 de ani, născuţi aproape de momentul destrămării URSS. Însă ruşii de 20-24 de ani, născuţi în haosul de la sfârşitul anilor ’90, sunt în număr de numai 6,5 milioane.

Această bază mai mică a populaţiei capabile să se reproducă înseamnă că natalitatea este aproape destinată să intre în declin. Şi exact acest lucru s-a întâmplat; după o efemeră perioadă de spor natural al populaţiei la mijlocul anilor 2010, populaţia Rusiei a început din nou să scadă în 2019. Şi va continua s-o facă mult timp de acum înainte, în viitorul previzibil.

Această prognoză demografică sumbră a devenit chiar şi mai gravă o dată cu apariţia pandemiei. Faptul că Kremlinul a minimalizat iniţial pericolul ei şi a diseminat dezinformare în privinţa vaccinurile în tot Occidentul pare să fi dus la o reacţie adversă asupra propriei populaţii, a cărei rată de vaccinare e acum una dintre cele mai mici din lumea dezvoltată.

Vaccinarea slabă, cuplată cu atitudinea de laissez faire în privinţa pandemiei şi sistemul medical şubred, au contribuit la una dintre cele mai mari rate ale mortalităţii de pe urma Covid-19 din lume. Guvernul rus a numărat până acum vreo 300.000 de decese, însă o estimare mai credibilă a săptămânalului The Economist avansează cifra de 1 milion, ceea ce i-ar acorda Rusiei distincţia dubioasă de a avea mai multe decese per capita decât oricare altă ţară, cu excepţia Bulgariei. Recentul declin demografic al Rusiei a început înainte de pandemie, dar pandemia l-a exacerbat semnificativ.

E posibil ca imigraţia să mai amelioreze perspectivele demografice deprimante. Rusia se bazează de multă vreme pe imigraţia din fostele republici sovietice pentru a compensa declinul natural al populaţiei, iar în ultimii ani şi-a înteţit eforturile de a încuraja ruşii de pretutindeni – din Ucraina şi până în Uruguay – să imigreze.

Dar până şi acest aspect pozitiv îşi are limitele sale. Pandemia i-a lăsat blocaţi pe loc pe mulţi imigranţi potenţiali. Stagnarea economiei ruseşti i-a trimis pe alţi ruşii în căutarea de şanse economice mai bune în alte ţări. Şi, pur şi simplu, cei mai mulţi oameni înclinaţi să emigreze în Rusia au şi făcut-o deja. Creşterea imigraţiei (o perspectivă oricum improbabilă) mai poate ameliora declinul demografic al Rusiei – dar nu-l poate opri.

Această realitate demografică este probabil şi cel mai mare factor de constrângere cu care se confruntă ambiţiile expansioniste ale lui Putin în Ucraina, din două motive. Orice fel de invazie în Ucraina ar presupune costuri grave în vieţi de ruşi, ucrainenii fiind acum pregătiţi şi motivaţi să opună rezistenţă unei ocupaţii ruseşti, într-un mod în care nu erau în 2014, atunci când Rusia a anexat Crimeea.

Ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov a afirmat explicit acest lucru, declarând că, deşi Ucraina va suferi sigur în cazul unui război, ea totuşi „nu va fi singura care-şi va plânge morţii”. Iar cele mai multe victime ruseşti ale unui război vor fi soldaţii de 20-29 de ani – adică fix acea generaţie restrânsă născută în anii ’90, pe care Rusia cu greu şi-ar putea permite s-o sacrifice.

Al doilea factor de constrângere e legat de reacţia Vestului la orice acţiune a Rusiei împotriva Ucrainei. Experţii dezbat în continuare eficienţa sancţiunilor în sensul modificării comportamentului, însă impactul lor economic e deja limpede.

Economia Rusiei rămâne şi acum mai mică decât în 2014, atunci când sancţiunile occidentale pentru anexarea Crimeei i-au retezat mai mult de un sfert din PIB. Iar Occidentul îi mai poate provoca încă multe daune economice: de la suspendarea Rusiei din sistemul SWIFT (care guvernează transferurile bancare internaţionale) şi până la blocarea Nord Stream 2 (gazoductul dintre Rusia şi Germania).

Aceste sancţiuni ar determina exporturi de capital şi perturbări economice cum nu s-au mai văzut din anii ’90 – contractând şi mai mult natalitatea Rusiei într-un moment în care ea ar avea nevoie cu disperare să crească.

Mai degrabă decât doar un factor de constrângere, se poate argumenta că circumstanţele demografice dezavantajoase fac ca Rusia să fie chiar şi mai periculoasă. În definitiv, nevoia Rusiei de mai mulţi oameni este fără îndoială una dintre consideraţiile aflate la baza actualei ei posturi agresive faţă de Ucraina, iar Putin chiar a declarat că în cea mai mare măsură e neliniştit de perspectiva unei Rusii depopulate – deşi ideea că mulţi ucraineni ar fi dispuşi să devină nişte ruşi ascultători e în cea mai mare parte o autoamăgire.

Însă demografia Rusiei şi umbra lungă a anilor ’90 îi limitează acum drastic Kremlinului spaţiul de manevră. Ambiţiile Rusiei pentru viitor sunt trase şi acum în jos de trecutul ei recent.

Sursa: Foreign Policy/ Rador