EXTERN

Explozii în biserici şi hoteluri din Sri Lanka: cel puţin 138 de morţi şi peste 400 de răniţi

post-img

În exploziile care au avut loc în ziua Paştelui catolic la trei biserici din Sri Lanka şi la trei hoteluri de lux au murit 138 de persoane. Peste 400 au fost rănite, au declarat mai mulţi oficiali medicali şi ofiţeri de poliţie, transmite agenţia Reuters, preluată de Mediafax.

Peste 50 de persoane au fost ucise în biserica Sf. Sebastian din Katuwapitiya, la nord de Colombo, a indicat un oficial al poliţiei.

Imaginile au arătat cadavre întinse pe pământ, sânge pe pereţii bisericii şi acoperişul distrus.

Mass-media a raportat că 25 de persoane au fost ucise într-un alt atac asupra unei biserici din Batticaloa, în Provincia Estică.

Cele trei hoteluri care au fost lovite sunt Shangri-La Colombo, hotelul Kingsbury şi Cinnamon Grand Colombo. Nu se cunoaşte dacă în hoteluri au existat victime.

Nouă străini se numără printre morţi, potrivit oficialilor.

Una dintre explozii s-a produs la Biserica Sf. Anthony din Kochcikade, Colombo.

Prim-ministrul Ranil Wickremesinghe a convocat la domiciliul său un consiliu de securitate naţională.