EXTERN

Explozie în apropierea unui centru de antrenament din Afganistan: Cel puţin şase morţi şi şase răniţi

post-img

Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa şi alte şase au fost rănite joi într-un atentat sinucigaş comis la intrarea într-un centru de instruire militară din capitala afgană Kabul, au anunţat oficiali din domeniul poliţiei şi al securităţii.

Potrivit unui oficial, care a vorbit sub rezerva anonimatului, atacatorul a detonat explozibili pe care îi avea asupra sa după ce nu a reuşit să intre în Universitatea de Apărare Naţională Marshal Fahim, la vest de Kabul.

Explozia a avut loc în timp ce cadeţii ieşeau din colegiu, care este una dintre principalele academii de instruire a ofiţerilor din Afganistan.

Atacul nu a fost revendicat până în prezent şi survine în timp ce reprezentanţi ai talibanilor s-au întâlnit cu politicieni afgani la Moscova, în cadrul unor eforturi de a ajunge la o înţelegere pentru a pune capăt unui conflict care durează de 18 ani.