EXTERN

„Europa Azi”. Cluj Napoca, unul din cele mai inovatoare oraşe ale Europei

TVR MOLDOVA vă prezintă un sumar al celor mai importante evenimente care au astăzi marcat Uniunea Europeană.

CLUJ-NAPOCA, ÎNTRE CELE MAI INOVATOARE ORAŞE

Cluj-Napoca este singurul oraş din Europa de Est care a ajuns în finala competiţiei pentru titlul de Capitală Europeană a Inovării 2020. Comisia Europeană a anunţat că în finală vor concura 12 oraşe ale UE. Oraşul câştigător ar putea obţine 1 milion de euro, oferit în cadrul programului pentru cercetare şi inovare, Orizont 2020. Premiul va fi decernat pentru dezvoltarea ecosistemelor de inovare menite să îmbunătăţească viaţa oamenilor.

SITUAŢIE SANITARĂ ALARMANTĂ ÎN UNGARIA

Organizaţia Human Rights Watch semnalează condiţii periculoase pentru viaţa pacienţilor în spitalele din Ungaria. Organizaţia a constatat lipsa cantităţilor necesare de săpun, dezinfectanţi şi echipamente de protecţie. Autorităţile ungare sunt îndemnate să aloce mai mulţi bani în lupta cu pandemia de Covid-19 şi să înceapă urgent reforme, pentru a proteja pacienţii şi medicii. Asta chiar dacă guvernul de la Budapesta afirmă că a gestionat bine pandemia şi efectele ei.

POLONIA, GATA SĂ-ŞI REDESCHIDĂ ŞCOLILE

Polonia planifică redeschiderea şcolilor pe 1 septembrie, în pofida creşterii numărului de îmbolnăviri cu SarsCov2, în ultimele zile. Ministerul polonez al Educaţiei a anunţat măsuri stricte de igienă şi siguranţă în şcoli. Purtarea de măşti sanitare în sălile de clasă nu va fi obligatorie. Dacă numărul infecţiilor va creşte, şcolile vor putea adopta modelul de predare potrivit căruia unii elevi vor veni la şcoală, iar alţii vor învăţa de acasă, online.

PREMIERUL BULGAR AR PUTEA SĂ-ŞI DEA DEMISIA

Premierul bulgar Boiko Borisov a sugerat că ar putea să se retragă de la conducerea guvernului. Borisov a precizat că principala condiţie ar fi ca alianţa de guvernare, condusă de partidul său de dreapta GERB, să se menţină la putere până la viitoarele alegeri parlamentare din luna mai a anului viitor. Protestele din Bulgaria au fost declanşate, pe 9 iunie, de trei partide de opoziţie, care cer alegeri parlamentare anticipate, acuzând coaliţia guvernamentală de corupţie.

UE OFERĂ SPRIJIN PENTRU RECONSTRUCŢIA LIBANULUI

Comisia Europeană oferă Libanului 33 milioane de euro pentru reconstrucţia infrastructurii ţării după explozia devastatoare din portul Beirut. Într-o discuţie telefonică, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a promis premierului libanez, Hassan Diab, că relaţiile comerciale dintre UE şi Liban vor fi stimulate şi că această ţară va fi sprijinită în discuţiile cu instituţiile financiare internaţionale, în vederea deblocării unui sprijin economic suplimentar.