EXTERN

Eurodeputaţii vor să consolideze controlul asupra investiţiilor chineze în UE

post-img

Eurodeputaţii din Comisia pentru comerţ internaţional a Parlamentului European au adoptat un text pentru consolidarea unei propuneri a Comisiei Europene care viza instituirea unui "cadru" european pentru a controla investiţiile străine în UE, în special cele din China, relatează AFP şi Agerpres.

Dacă textul va fi validat şi la sesiunea plenară din iunie, Parlamentul European va putea începe negocierile, care se anunţă complicate, cu Consiliul, instituţie europeană care reprezintă statele membre.

Franţa, Germania şi Italia, îngrijorate să vadă grupuri străine, în special chinezeşti, oferind la un cost mai mic o expertiză şi tehnologii cheie cumpărându-le companiile, cer de mult timp o legislaţie europeană care să permită filtrarea anumitor operaţiuni.

Însă anumite ţări liberale precum Olanda, Irlanda sau Luxemburg rămân foarte reticente în ceea ce priveşte un astfel de mecanism aşa-zis de "screening".

Presată de preşedintele francez, Emmanuel Macron, Comisia Europeană a prezentat în septembrie o propunere cu o ambiţie limitată, vizând introducerea unui cadru european pentru favorizarea cooperării între statele membre, însă fără a recurge la mijloace de constrângere.

Eurodeputaţii vor să întărească propunerea stipulând în special ca dacă o treime dintre statele membre estimează că o investiţie străină într-un alt stat membru poate aduce atingere intereselor lor, ţara în cauză trebuie să angajeze un dialog pentru a rezolva problema.

În plus, ei propun ca dacă o investiţie străină face să planeze un risc asupra unui proiect sau al unui program al UE, Comisia trebuie să publice un aviz.

UE trebuie "să protejeze activele europene esenţiale", a declarat Franck Proust (PPE, dreapta), raportorul textului, adoptat cu 30 de voturi pentru şi şase împotrivă.

"Întrucât este pionieră în sectoare strategice, Europa trebuie să fie în măsură să le poată conserva", a adăugat el.