EXTERN

Două trenuri au intrat în coliziune în Austria. Un om a murit, mai mulţi au fost răniţi

Un accident feroviar a avut loc în Austria. O femeie a murit şi alte câteva persoane au fost rănite în coliziunea a două trenuri, lângă un oraş din sud-estul ţării. Una dintre garnituri a deraiat în urma tamponării.

Accidentul s-a produs în provincia Styria din sud-estul Austriei, în gara din oraşul Niklasdorf. Printre cei 22 de răniţi sunt şi 3 copii.

Poliţia nu a explicat deocamdată împrejurările în care s-a produs accidentul.

Potrivit companiei naţionale austriece de căi ferate OeBB, în coliziune au fost implicate un Intercity şi un tren regional.