EXTERN

Donald Trump spune că-l va invita pe Vladimir Putin la Casa Albă „la momentul potrivit”

post-img

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat că-l va invita la Casa Albă pe omologul său rus, Vladimir Putin, „la momentul potrivit”, fără să detalieze nici când şi nici în ce circumstanţe ar putea avea loc o astfel de întâlnire.

„Aş spune că da, la momentul potrivit. Nu cred că acum este momentul potrivit, însă răspunsul este da”, a răspuns Trump atunci când a fost întrebat dacă îl va invita pe Putin la reşedinţa prezidenţială.

„Cel mai simplu pentru mine ar fi să spun că nu, nici vorbă, n-o voi face. Ar fi cel mai simplu pentru mine să fac asta, dar ar fi şi cel mai stupid lucru pe care l-aş putea face”, a adăugat Trump în cadrul unor declaraţii făcute miercuri la bordul Air Force One, a căror difuzare a fost autorizată joi de Casa Albă, notează agerpres.ro.

Comentariile lui Trump au loc după prima întâlnire faţă în faţă cu Putin, care a avut săptămâna trecută la summitul G20, desfăşurat la Hamburg, în Germania, o întrevedere care a durat mai bine de două ore, mai mult decât dublul prevăzut, şi în care — potrivit Casei Albe — magnatul american l-a luat la întrebări pe Putin pe tema presupusului amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA de anul trecut.

În discuţiile sale cu ziariştii, la bordul avionului prezidenţial, Trump a susţinut că a existat o întrebare pe care a uitat s-o adreseze lui Putin în timpul lungii lor întrevederi.

„Data viitoare când mă mai văd cu Putin îl voi întreba: de partea cui erai de fapt? Pentru că nu cred că ar fi putut fi de partea mea”, a declarat Donald Trump, referindu-se la afirmaţiile potrivit cărora presupusul amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale americane ar fi avut ca scop favorizarea lui Trump în detrimentul contracandidatei democrate, Hillary Clinton.