EXTERN

Donald Trump: Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat-o în bară

post-img

Preşedintele american Donald Trump a afirmat că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a eşuat în modul de a gestiona pandemia cu noul coronavirus, acuzând totodată organizaţia că este ''foarte China-centrică'', relatează dpa.

Liderul de la Casa Albă s-a făcut astfel, aparent, ecoul criticilor în sensul că OMS s-a bizuit în prea mare măsură pe informaţii din China, în faza iniţială a epidemiei.

Au fost de asemenea semne că OMS a ignorat datele din Taiwan, ce indicau existenţa de contacte, în timp ce Beijingul afirma contrariul. OMS, la fel ca Organizaţia Naţiunilor Unite, nu recunoaşte Taiwanul, menţionează Agerpres.

Criticile din partea lui Trump vin pe de altă parte şi pe fondul preocupărilor crescânde legate de felul în care a gestionat însăşi Casa Albă semnele iniţiale că se apropie o pandemie, minimalizând uneori riscul ca SUA să fie afectate.

Totuşi, Trump a blocat un mare număr de curse aeriene din China încă din ianuarie.

"OMS chiar a dat-o în bară. Dintr-un motiv sau altul, finanţată în mare parte de Statele Unite, totuşi foarte China-centrică. Vom analiza bine acest lucru", a transmis Trump pe Twitter.

"Din fericire am respins sfatul său (al OMS) privind menţinerea deschisă a graniţelor cu China la început. De ce ne-a făcut o astfel de recomandare greşită?", a adăugat preşedintele american.

Mai devreme în acest an, Trump a lăudat în mod repetat China pentru felul în care a gestionat epidemia cu noul coronavirus, care a avut originea în Wuhan, menţionează dpa.