EXTERN

Donald Trump, la Adunarea Generală a ONU: "Administraţia mea a realizat mai multe lucruri decât aproape orice altă administraţie din istorie". Preşedintele SUA a cerut izolarea Iranului

Trăim într-o ordine mondială tot mai haotică, în care principiile democraţiei sunt atacate. Este mesajul cu care Secretarul General ONU a deschis lucrările cele de a 73-a Adunări Generale. La tribună a urcat apoi Donald Trump care, aşa cum era de aşteptat, a reafirmat supremaţia SUA în lume şi a lansat noi atacuri la adresa inamicilor.

În al doilea său discurs de la tribuna Adunării Generale ONU, preşedintele SUA a reluat temele sale preferate: realizările personale şi poziţia SUA în lume.

Donald Trump:  "În mai puţin de 2 ani, administraţia mea a realizat mai multe lucruri decât aproape orice altă administraţie din istorie".

"Nu mă aşteptam la reacţia asta, dar e ok", a continuat preşedintele american, după ce afirmaţia sa a fost întâmpinată cu râsete în sală.

Trump şi-a continuat neperturbat apologia şi a spus că Statele Unite sunt acum mai bogate, mai sigure şi mai puternice ca niciodată.

Pe plan extern, preşedintele SUA a lansat un nou atac la adresa Iranului. A anunţat noi sancţuni de la 5 noiembrie şi chiar discuţii cu parteneri străini să-şi reducă importurile de petrol iranian.

Donald Trump: "Le cer tuturor statelor să izoleze diplomatic regimul iranian cât timp va continua să fie agresiv, şi le cer tuturor naţiunilor să susţină poporul iranian în lupta pentru recâştigarea destinului religios şi drept."

Donald Trump şi-a reafirmat agajamentul faţă de Israel, a respins ceea ce a numit ideologia globalismului şi a spus că SUA vor acorda ajutor financiar doar statelor prietene şi pe care le respectă.

Mult mai cordial a fost cu liderul nord coreean. Dacă anul trecut, de la aceeaşi tribună, îl numea "omul rachetă", de această dată, Trump i-a mulţumit lui Kim Jong Un pentru curaj şi pentru măsurile luate până acum.