EXTERN

Doi morţi şi peste 120 de răniţi în Japonia în urma taifunului Trami

post-img

Două persoane au murit şi peste 120 au fost rănite, după ce puternicul taifun Trami a măturat în weekend o mare parte a teritoriului Japoniei, provocând haos în reţeaua de transport, mai ales luni dimineaţa la Tokyo, informează AFP.

Trami, al 24-lea ciclon din acest an în Asia, a adus ploi torenţiale asupra arhipelagului şi rafale violente de vânt de până la 216 kilometri pe oră.
                
Potrivit autorităţilor locale şi poliţiei, doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa în urma intemperiilor, unul surprins de o alunecare de teren la Tottori (vest) şi altul luat de apele unui râu ieşit din matcă la Yamanashi, un oraş de la poalele muntelui Fuji.

De asemenea, două persoane sunt date dispărute, potrivit televiziunii publice NHK.

Taifunul s-a îndreptat luni spre larg, însă traficul feroviar şi aerian au rămas afectate după trecerea acestuia: 200 de avioane au rămas la sol, la o zi după anularea a peste o mie de zboruri, iar liniile ferate au fost blocate în urma căderii unor stâlpi de înaltă tensiune şi a unor copaci.

Duminică noaptea, străzile metropolei Tokyo erau goale în aşteptarea sosirii furtunii, care nu a lovit în mod direct oraşul.
            
Companiile feroviare au luat decizia de a suspenda circulaţia trenurilor la Tokyo, metropolă a cărei reţea feroviară este una dintre cele mai aglomerate din lume. De asemenea, circulaţia trenurilor de mare viteză Shinkansen a fost întreruptă.

În întreaga ţară, peste 400 de mii de gospodării au rămas fără curent în dimineaţa zilei de luni.

La începutul lunii septembrie, trecerea taifunului Jebi prin partea de vest a arhipelagului nipon s-a soldat cu moartea a 10 persoane şi cu închiderea aeroportului din Osaka (Aeroportul Internaţional Kansai), construit pe o insulă artificială în mare, din cauza creşterii nivelului apei.

De data aceasta, aeroportul a fost închis preventiv duminică, iar activitatea a fost reluată în mod normal luni.
 
De asemenea, la începutul lunii iulie, precipitaţiile record înregistrate în sud-vestul ţării au provocat inundaţii şi alunecări de teren fără precedent, soldate cu moartea a aproximativ 220 de persoane, înaintea unui val de căldură care a provocat la rândul său numeroase victime, transmite Agerpres.