EXTERN

Doborârea avionului rusesc în Siria: Putin i-a transmis lui Netanyahu că RESPINGE versiunea israeliană

post-img

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus luni premierului israelian Benjamin Netanyahu că respinge versiunea israeliană privind doborârea avionului militar rusesc de recunoaştere Il-20, punând în cauză tocmai 'acţiunile armatei israeliene', în pofida dezminţirilor oferite, a anunţat Kremlinul, relatează AFP.

În timpul unei discuţii telefonice cu şefului guvernului israelian, preşedintele rus a subliniat de asemenea că decizia Moscovei de a consolida apărarea antiaeriană siriană cu baterii S-300 este 'adecvată acestei situaţii şi (vizează) în primul rând să evite orice potenţială ameninţare pentru viaţa militarilor ruşi', a afirmat Kremlinul într-un comunicat.

La rândul său, premierul israelian i-a spus preşedintelui rus că furnizarea de sisteme de rachete avansate unor 'actori iresponsabili' creşte riscul pericolelor în regiune şi a subliniat că Israelul va continua să îşi protejeze securitatea şi interesele, se arată într-un comunicat al biroului lui Netanyahu, relatează Reuters.

Lunea trecută, apărarea antiaeriană siriană a lovit accidental un Iliuşin-20 deasupra Mediteranei, ucigând 15 militari care se aflau la bordul aparatului rusesc, în timpul unui raid efectuat de patru avioane F-16 israeliene, care au lansat de la mare altitudine bombe asupra unor depozite de muniţii în provincia siriană Latakia (nord-vest).

Moscova acuză Israelul că este responsabil de doborârea avionului său, afirmând că armata israeliană nu a prevenit partea rusă decât cu un minut înaintea atacului şi că avioanele israeliene s-au servit de Il-20 ca de un 'scut' împotriva rachetelor siriene. Israelul, dar de asemenea experţi independenţi ruşi neagă această versiune a armatei ruse, indicând faptul că antiaeriana siriană a reacţionat haotic la o oră după atacul israelian, când aparatele israeliene nici nu se aflau în zonă.