EXTERN

Cutremur puternic în Mexic. Elicopterul premierului, aflat în drum spre epicentru, s-a prăbuşit

post-img

Un cutremur puternic s-a produs în Mexic şi a fost resimţit inclusiv în capitala Ciudad de Mexico. Agenţia geologică din SUA a estimat iniţial magnitudinea la 7,5 şi revizuit, ulterior, valoarea la 7,2. Serviciul seismologic mexican a anunţat o magnitudine de 7.

Evenimentul seismic a fost înregistrat la ora locală 17.39 (01.39 ora României), informează Agerpres.

Centrul american de alertă din Pacific a apreciat iniţial, potrivit Reuters, că seismul ar putea declanşa un tsunami, dar ulterior a exclus această posibilitate.

Epicentrul a fost localizat la doi kilometri la sud-est de localiatea Pinotepa de Don Luis şi la aproximativ 600 de kilometri la sud de Ciudad de Mexico, în statul mexican Oaxaca, iar hipocentrul la adâncimea de 43 de kilometri conform datelor preluate de DPA.

Ministrul mexican de interne, Alfonso Navarrete, şi guvernatorul statului Oaxaca, Alejandro Murat, au supravieţuit vineri noaptea prăbuşirii unui elicopter militar care mai avea doar 30 sau 40 de metri până la aterizare în zona cea mai afectată de cutremurul de vineri, informează EFE şi Reuters. În accident şi-au pierdut viaţa două persoane aflate la sol, a informat Ministerul de Interne într-o declaraţie în reţeaua Twitter.

Cei doi oficiali au suferit doar răni minore. Ei erau însoţiţi de personal militar şi din serviciul de protecţie civilă, într-o misiune de evaluare a pagubelor produse de seism.

Cutremurul cu magnitudinea de 7,2 nu s-a soldat cu victime directe.