EXTERN

Cumpărăturile online în Europa: blocarea geografică şi redirecţionarea către altă ţară au fost eliminate

post-img

O veste bună pentru cumpărătorii online: blocarea geografică şi redirecţionarea către altă ţară au fost eliminate. Regulile aprobate de Parlament European au devenit realitate pe 3 decembrie.

Cumpărăturile online fac parte din viaţa de zi cu zi a multor europeni. Fie că este vorba despre îmbrăcăminte, electronice sau mobilier, 57% dintre cetăţenii UE au cumpărat ceva online în 2017. Cumpărăturile online reprezintă una dintre activităţile preferate ale utilizatorilor de internet (68% dintre utilizatorii de internet au cumpărat online în 2017).

Cumpărăturile online nu se opresc la graniţă: în 2017, o treime dintre cumpărătorii online au cumpărat de la un comerciant dintr-o altă ţară din UE. Cu toate acestea, cumpărătorii se puteau confrunta cu mai multe bariere care îi împiedicau să obţină ceea ce doreau.

Pe 3 decembrie 2018 devine aplicabil un regulament care pune capăt blocării geologice. Conform acestuia, comercianţii din UE trebuie să le permită consumatorilor accesul la bunuri şi servicii în aceleaşi condiţii în întreaga UE, indiferent de locul în care se conectează la internet. 

Blocarea geografică reprezintă orice restricţie impusă de magazinele online pe baza naţionalităţii, a locului de reşedinţă sau a locului de conectare.

Aceasta poate lua forma unei redirecţionări între ţări, atunci când utilizatorii sunt automat duşi la versiunea naţională a unui site web, chiar dacă doresc să se conecteze la site-ul din altă ţară UE.