EXTERN

Creşte numărul morţilor şi victimelor după cutremurul din Turcia - Noul bilanţ indică 31 de morţi şi 1.607 de răniţi

post-img

Noul bilanţ al cutremurului violent ce a avut loc în Turcia vineri seara duce numărul persoanelor decedate la 31 iar pe cel al persoanelor rănite la 1.607, potrivit celui mai nou bilant al autorităţilor de la Ankara, citate de AFP.

Numărul persoanelor rănite în provinciile Elazig şi Malatya se ridică la 1.607, a indicat agenţia guvernamentală pentru situaţii de catastrofă (AFAD), transmite Stiripesurse.ro.

Seismul s-a produs vineri, la ora 17.55 GMT în provincia Elazig. A fost măsurat la o magnitudine de 6,7 de institutul american USGS.

Salvatorii au continuat duminică dimineaţă căutările prin dărămături în căutarea supravieţuitorilor din centrul oraşului din Elazig, a constatat corespondentul AFP.

Potrivit AFAD, 45 de persoane au fost găsite în viaţă sub dărămături de vineri.

Aproape 80 de clădiri s-au prăbuşit în Elazig şi Malatya, iar 645 de locuitori au fost grav afectaţi, potrivit aceleiaşi surse.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a mers sâmbătă în cele două provincii sinistrate, afirmând că "vor fi luate măsurile necesare imediat (...) pentru ca nimeni să nu rămână fără adăpost".