EXTERN

COVID-19: Germania a început închiderea parţială a frontierelor

post-img

Poliţia germană a început luni dimineaţă controalele la frontierele sale cu cinci ţări, printre care Franţa, măsură prin care se va reduce masiv numărul intrărilor în cadrul luptei contra epidemiei cauzate de coronavirus.

De la ora locală 08:00 (07:00 GMT), vehiculele venind din Franţa, Austria, Elveţia, Danemarca şi Luxemburg au început să fie controlate de către poliţiştii germani, care nu lasă să treacă decât transportul de mărfuri şi pe lucrătorii transfrontalieri, scrie Agerpres.

În Berlin au fost interzise începând de sâmbătă toate evenimentele publice şi private cu peste 50 de persoane, în încercarea de a stopa răspândirea coronavirusului.

Autorităţile locale au închis toate cinematografele, teatrele, sălile de concerte şi facilităţile sportive, inclusiv săli de sport şi studiouri de fitness, precum şi baruri, pub-uri, cazinouri şi cluburi, până cel puţin pe 19 aprilie. Restaurantele din Berlin vor rămâne deschise dacă se va păstra 1,5 metri distanţă între clienţi.

Pacienţii din spitale nu vor mai putea fi vizitaţi, conform noilor reguli, cu excepţia copiilor sub 16 ani şi a celor grav bolnavi. Bătrânii aflaţi în case de îngrijire nu vor mai putea primi vizitatori cu vârsta sub 16 ani.

Numărul deceselor cauzate în Europa de noul coronavirus a depăşit duminică pragul din 2.000, ceea ce reprezintă o treime din cele înregistrate în întreaga lume, unde se multiplică restricţiile impuse populaţiei şi cazurile de închidere a frontierelor.