EXTERN

COVID-19: Bilanţul pe o zi al deceselor în Italia - în scădere, cel al noilor infectări - stabil

post-img

Bilanţul pe ultima zi al deceselor provocate de noul coronavirus a coborât miercuri în Italia la 323, faţă de 382 înregistrate marţi, iar cel al cazurilor noi de infectare a rămas stabil, fiind de 2.086, comparativ cu 2.091 la precedenta raportare, a anunţat Agenţia de Protecţie Civilă.

Potrivit Agerpres, numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus se ridică astfel la 203.591, al treilea cel mai mare bilanţ la nivel mondial, după SUA şi Spania. În ce priveşte decesele, acestea au ajuns la 27.682, Italia fiind depăşită la acest capitol doar de Statele Unite.

Miercuri, numărul purtătorilor actuali de coronavirus a coborât de la 105.205 la 104.657.

La terapie intensivă se află 1.795 de pacienţi, în scădere faţă de 1.863 la raportarea anterioară, confirmând tendinţa descendentă.

În total, 71.252 de persoane au fost declarate vindecate, comparativ cu 68.941 în ziua precedentă.

Conform Agenţiei de Protecţie Civilă, 1,313 milioane de persoane au fost testate până acum pentru noul coronavirus, după ce marţi numărul lor era de 1,275 milioane, dintr-o populaţie de circa 60 milioane de locuitori.