COVID-19: Arabia Saudită prelungeşte interdicţia de deplasare totală pe teritoriul ţării
Vizualizari:

COVID-19: Arabia Saudită prelungeşte interdicţia de deplasare totală pe teritoriul ţării

Arabia Saudită a anunţat luni prelungirea unei interdicţii de deplasare totale de 24 de ore, deja în vigoare în unele oraşe, în alte câteva părţi ale teritoriului, inclusiv capitala Riad, pentru a limita pandemia de COVID-19 în cea mai afectată ţară arabă din Golf, relatează Agerpres.

Regatul, care a anunţat oficial peste 2.600 de cazuri de infecţie dintre care 38 de decese din cauza bolii, a impus o interdicţie de 24 de ore la 2 aprilie în cele mai sfinte două oraşe ale islamului, Mecca şi Medina.

"O interdicţie de deplasare de 24 de ore este în vigoare în oraşele Riad, Tabuk, Dammam, Dhahran, Al Hofuf, precum şi în guvernoratele Jeddah, Taif, Qatif, Khobar", a anunţat Ministerul de Interne pe Twitter.

Această măsură se aplică "de luni până la noi ordine", a adăugat ministerul, precizând că "sunt permise doar ieşirile pentru nevoi urgente, precum asistenţa medicală sau cumpărăturile".

Arabia Saudită este ţara arabă din Golf cea mai afectată de maladia noului coronavirus. Ţara a adoptat restricţii importante, inclusiv închiderea locurilor publice neesenţiale şi suprimarea micului pelerinaj musulman, "omra", la Mecca şi Medina.

În schimb, autorităţile nu au anunţat încă dacă marele pelerinaj hajj va avea loc în acest context. Aceasta este una dintre cele mai mari adunări religioase din lume, iar în acest an ar trebui să aibă loc la sfârşitul lunii iulie. 
Similare
RECOMANDĂRI