EXTERN

Coreea de Nord a tras un proiectil neidentificat

post-img

Coreea de Nord a tras luni cel puţin un proiectil neidentificat, a informat agenţia sud-coreeană de presă Yonhap, la câteva săptămâni după ce Phenianul a anunţat suspendarea moratoriului său privind rachetele balistice cu rază lungă de acţiune, notează AFP.

Yonhap l-a citat pe şeful de stat-major interarme sud-coreean (JCS) în sprijinul informaţiei sale.

În urmă cu o săptămână, Coreea de Nord a anunţat că liderul Kim Jong Un a făcut cunoscut că a supervizat un "tir de artilerie cu rază lungă de acţiune", după ce Phenianul a ameninţat că va testa "o nouă armă strategică".

Coreea de Nord a întreprins la sfârşitul anului trecut o serie de tiruri, dintre care ultimul în noiembrie, anunţând uneori tiruri cu rachete balistice sau teste ale "sistemului de lansare multiplu de rachete ghidate de calibru mare". De asemenea, Coreea de Nord a testat în decembrie un motor de rachetă.