EXTERN

Consumul de canabis în scopuri medicale, legal în Lituania

Parlamentarii din Lituania au aprobat legea prin care consumul de canabis în scopuri medicale devine legal. Actul normativ mai are nevoie doar de semnătura preşedintei ţării.

Cu 90 de voturi pentru, trei abţineri şi niciun vot împotrivă, parlamentul de la Vilnius a dat undă verde tratamentelor medicale pe bază de canabis.

Proiectul iniţiat de Partidul Cconservator legalizează astfel folosirea drogurilor uşoare în scopuri terapeutice.

„Speram să trecem legea încă de anul trecut, dar opoziţia a îngreunat procesul, poate pentru că nu sunt confortabili, că drogurile sunt încă un subiect tabu. Dar nu vorbim aici de fumat iarbă înainte de petrecere, vorbim de oameni foarte bolnavi", declară Mykolas Majauskas, parlamentar conservator.

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sănătăţii, canabisul este o soluţie în cazuri de cancer, epilepsie sau boli ce provoacă dureri cronice.

„Sunt multe boli unde poate fi folosit şi, dacă ne gândim la câţi vor beneficia de pe urma acestei legi, numărul este unde la câteva sute de mii de lituanieni", precizează Sarunas Narbutas, directorul Asociaţiei Oncologice.

Deloc neglijabil, dacă ne gândim că ţara are o populaţie totală de 2,8 milioane de oameni.

În ultimii ani, tot mai multe state europene au legalizat marijuana în scop medical. Printre acestea Cehia, Austria, Grecia, Marea Britanie, Malta, Italia, Franţa, Germania sau Finlanda.

Legea lituaniană va intra în vigoare în luna mai. Marijuana în scopuri recreative rămâne, însă, în continuare, ilegală.