EXTERN

Consumatorii din UE sunt mai bine protejaţi, datorită noilor competenţe ale autorităţilor naţionale de protecţie a consumatorilor

post-img

Noul regulament al Uniunii Europene privind măsurile de cooperare în materie de protecţie a consumatorilor a intrat vineri în vigoare, informează un comunicat de presă al executivului comunitar, scrie agerpres.

Potrivit sursei citate, începând din 17 ianuarie, noile norme încep să se aplice în întreaga UE, pe baza actualului mecanism de cooperare. Scopul acestora este de a îmbunătăţi modul în care Comisia şi autorităţile statelor membre pot colabora pentru a pune capăt practicilor necorespunzătoare împotriva consumatorilor, respectiv de a le permite autorităţilor să detecteze neregulile şi să ia măsuri.
 

120.000 de cereri au fost trimise către Centrele Europene ale Consumatorilor, majoritatea referindu-se la cumpărăturile online, şi aproximativ 40% dintre consumatori au fost nemultumiţi de modul în care comercianţii le-au soluţionat plângerile.

Noul regulament va spori prerogativele autorităţilor naţionale relevante, printre ele regăsindu-se competenţa de a achiziţiona produse în vederea testării, de a folosi metoda „clientului misterios”, precum şi de a investiga fluxurile financiare pentru a descoperi comercianţii necinstiţi şi frauda online.

De asemenea, noile norme îi vor permite Comisiei să alerteze cu mai multă uşurinţă autorităţile naţionale şi să le coordoneze acţiunile de soluţionare a problemelor în materie de consum care afectează majoritatea consumatorilor europeni.

Datorită unui nou sistem informatic susţinut de Sistemul de informare al pieţei interne (IMI – Internal Market Information System) al Comisiei, centrele europene ale consumatorilor, organizaţiile de consumatori şi organizaţiile profesionale vor putea să transmită oficial alerte cu privire la noile ameninţări apărute pe piaţă. Aceste informaţii vor putea fi utilizate direct de autorităţile de aplicare a legii.

„UE are cele mai stricte norme de protecţie a consumatorilor din lume. Acum vom accelera punerea lor în aplicare. Fac apel la statele membre să aplice fără ezitare noile instrumente”, a declarat Vera Jourova, vicepreşedintele pentru valori şi transparenţă.