EXTERN

Consiliul NATO-Rusia va avea loc pe 12 ianuarie: Orice dialog cu Rusia trebuie să se desfăşoare în consultare cu partenerii europeni ai NATO

post-img

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a convocat o întâlnire specială a ambasadorilor Alianţei cu oficiali ruşi în formatul Consiliului NATO-Rusia pentru data de 12 ianuarie, într-o nouă încercare de a dialoga pentru detensionarea crizei din Ucraina, a transmis un oficial NATO, marţi, citat de Reuters, potrivit CaleaEuropeană.ro.

„Orice dialog cu Rusia ar trebui să se desfăşoare pe bază de reciprocitate, să abordeze îngrijorările NATO legate de acţiunile Rusiei şi să aibă loc în consultare cu partenerii europeni ai NATO”, a afirmat reprezentantul Alianţei, făcând referire la criza din Ucraina, notează sursa citată.

În ultimele luni, Jens Stoltenberg i-a propus în repetate rânduri Moscovei să reia dialogul în cadrul Consiliului NATO-Rusia, organism de cooperare creat în 2002, dialog în prezent suspendat din cauza conflictului din Ucraina. Întâlnirea din 12 ianuarie este prima reuniune de acest fel propusă de Stoltenberg de la formularea cererilor Moscovei şi ar avea loc în aceeaşi zi cu reuniunea ministerială a Alianţei de la Bruxelles. 

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a confirmat că oficiali ruşi vor participa la întâlnirea Consiliului de la Bruxelles.

NATO a denunţat în mod constant anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 şi a cerut Moscovei să respecte suveranitatea teritorială a vecinilor săi.

Occidentul acuză de multă vreme Kremlinul că oferă sprijin militar direct separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei, care au cucerit două regiuni la scurt timp după ce Moscova a anexat Crimeea în 2014. Totuşi, Rusia neagă aceste afirmaţii, iar Putin a sugerat că acest conflict, care a făcut peste 13.000 de victime, este un genocid.

De asemenea, Kremlinul a devenit din ce în ce mai insistent asupra faptului că Occidentul şi NATO se apropie periculos de mult de graniţele Rusiei.

În context, Înaltul Reprezentat al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell, va vizita Ucraina săptămâna aceasta, ca semn al sprijinului acordat de blocul comunitar Kievului, pe fondul acumulării de trupe ruseşti la graniţa dintre cele două ţări.