EXTERN

Comisia Europeană cere Poloniei să suspende reformele din justiţie

post-img

Comisia Europeană (CE) a cerut miercuri Guvernului polonez să suspende noile reforme controversate din sistemul său judiciar, întrucât reprezintă „riscuri clare pentru independenţa justiţiei” din Polonia.

Executivul comunitar le „solicită autorităţilor poloneze să pună în suspensie noile legi şi să reia dialogul angajat” cu Bruxellesul pentru a „răspunde temerilor grave” exprimate cu privire la statul de drept, relevă un comunicat al CE.

Intenţia Partidului Lege şi Justiţie (PiS, de guvernământ) de a permite Parlamentului polonez să-i desemneze pe cei 25 de membri ai Consiliului Naţional al Magistraturii (KRS) a provocat proteste în Polonia şi critici din partea Uniunii Europene.

Legislaţia, despre care criticii susţin că va slăbi independenţa sistemului judiciar, a fost aprobată recent de legislativul de la Varşovia, dar trebuie să fie promulgată de către preşedintele ţării.

Temerile Comisiei Europene se referă la patru legi, referitoare la KRS, Şcoala Naţională de Magistratură, Curtea Supremă şi organizarea tribunalelor ordinare.

„Dacă vor fi implementate în actuala lor formă, aceste legi vor avea un impact negativ extrem de semnificativ asupra independenţei sistemului judiciar şi vor spori ameninţarea sistemică la adresa statului de drept în Polonia'', a subliniat executivul UE.

Comisia Europeană a precizat că examinează opţiunile juridice şi politice, inclusiv suspendarea dreptului de vot al Poloniei în Consiliul European şi Consiliul UE.