EXTERN

China: Un focar de COVID-19 descoperit la Xinjiang

post-img

China a raportat vineri cel puţin cinci cazuri noi de COVID-19 în Xinjiang, o vastă regiune din nord-vestul ţării unde trăieşte în principal minoritatea musulmană uigură, provocând temeri cu privire la o reapariţie a contaminărilor, informează Agerpres.

China, prima ţară afectată de noul coronavirus la sfârşitul lui 2019, a reuşit între timp să reducă în mod considerabil contagiunea, care ajunsese în ultimele săptămâni la o câteva cazuri noi în fiecare zi.

Xinjiang, mult timp lovit de atentate, este un teritoriu imens, semi-deşertic, care se învecinează cu Asia Centrală, unde trăiesc 25 de milioane de persoane. Aproape de jumătate dintre acestea aparţin minorităţii uigure, în principal musulmană, care vorbeşte o limbă apropiată de turcă.

Cel puţin cinci cazuri noi de COVID-19 au fost descoperite în capitala regională Urumqi, au precizat autorităţile locale. Prima contaminare a fost detectată miercuri.

Drept urmare, metropola de 3,5 milioane de locuitori a închis metroul, în timp ce vineri conexiunile aeriene au fost drastic reduse.

Unii rezidenţi au susţinut pe reţeaua socială Weibo că mai multe zone rezidenţiale au fost izolate.

Mass-media oficiale au dat asigurări că supermarketurile au stocuri suficiente de produse alimentare - pentru a descuraja cumpărăturile de panică.

Washington-ul, precum şi experţi şi organizaţii pentru drepturile omului, acuză Beijingul că a internat în Xinjiang în tabere până la un milion de musulmani, în principal de etnie uigură, în numele luptei împotriva terorismului .

China neagă această cifră şi susţine că aceste persoane au fost duse în centre de formare profesională, menite să îi ajute să îşi găsească un loc de muncă pentru a-i îndepărta de ispita extremismului.

La începutul epidemiei, care a scutit în mare parte Xinjiang-ul, potrivit cifrelor oficiale, organizaţiile pro-uigure erau îngrijorate de posibilele consecinţe ale unei contagiuni în aceste centre