EXTERN

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor îndeamnă statele membre UE să impună din nou restricţii pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2

post-img

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), cu sediul în Stockholm, cere statelor cu un număr crescut de infectări cu COVID-19, să impună din nou restricţii cu rol în combaterea virusului.

Cererea reimpunerii restricţiilor de către agenţia europeană specializată asupa bolilor infecţioase vine pe fondul mai multor factori îngrijorători, scrie Calea Europeană.

“Având in vedere o relaxare a restricţilor înaintea vacanţei, temerile cresc asupra eventualitaţii unui al doilea val de COVID-19. Peste 1,8 milioane de cazuri confirmate au fost până acum raportate de-a lungul blocului comunitar, incluzând Liechtenstein, Islanda si Regatul Unit. Mai mult, din numărul confirmat de cazuri, aproximativ 183.848 de persoane şi-au pierdut viaţa”, transmite EU Observer.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor indică faptul că rata notificărilor a crescut în Belgia, Cipru, Cehia, Danemarca, Franţa, Germania, Islanda, Malta, Olanda, Polonia, România, Spania si Regatul Unit. Totodată, ECDC prezintă creşterea ratei notificării deceselor în Bulgaria, Croaţia, Luxemburg şi România.

Acţiunile luate de statele membre ale UE sugerează conformarea acestora cu privire la cerinţele ECDC: “Persoanele care călatoresc în Germania venind din zone cu risc crescut, acum trebuie să se testeze împotriva coronavirusului. Franţa cere ca măştile de faţă să fie purtate în anumite spaţii publice şi turistice în jurul Parisului”.

Măsuri similare s-au aplicat deja în Bruxelles după ce starea de urgenţă s-a impus asupra portului din oraşul Antwerp. Totodată, în Grecia, ministrul sănătăţii a indicat impunerea de noi măsuri de izolare în urma creşterii alarmante de cazuri COVID-19.