EXTERN

Boris Johnson ar putea amâna ieşirea Marii Britanii din UE cu cel puţin şase luni, dacă ar deveni premier

post-img

Boris Johnson, fost ministru britanic de Externe şi un potenţial rival al Theresei May, le-a spus unor membri de rang înalt din Partidului Conservator că ar amâna procedura de Brexit cu cel puţin şase luni în cazul în care ar ajunge premier, relatează publicaţia The Sun, citată de agenţia Reuters şi Mediafax.

Potrivit publicaţia amintite, în cadrul unei întruniri private, Johnson şi-a prezentat platforma de lider unor miniştri din Cabinetul Theresa May, spunând că ar folosi amânarea ieşirii din UE pentru a reseta negocierile de Brexit aflate în acest moment într-un impas.

Johnson, care a demisionat în luna iulie din fruntea diplomaţiei britanice, a criticat de mai multe ori propunerile premierului privind Brexit, afirmând că May încă are oportunitatea de a abandona abordarea "Brexit doar cu numele".

Poziţia Theresei May în fruntea Partidului Conservator este din ce în ce mai şubredă după demisia mai multor miniştri eurosceptici din Guvernul condus de ea, în timp ce mai mulţi parlamentari conservatori proeuropeni consideră că ea a cedat în faţa euroscepticilor.