EXTERN

Austria închide toate muzeele şi suspendă trenurile către Italia

post-img

Autorităţile austriece au anunţat închiderea muzeelor naţionale, ca urmare a măsurilor ce vizează limitarea adunărilor în spaţii închise în vederea stopării răspândirii coronavirusului, precum şi suspendarea ultimelor legături feroviare cu Italia, informează Agerpres.

Adunarea directorilor de muzee a decis să aplice cu stricteţe interdicţia privind adunările în spaţii închise cu peste 100 de persoane, decretată de către guvernul austriac. Astfel, muzeele îşi vor închide porţile până la sfârşitul lunii martie.

Această decizie se alătură închiderii marilor săli de spectacole din Viena, precum Opera Naţională, Musikverein sau Konzerthaus, ce organizează evenimente cu nume mari din muzica clasică şi atrag un public internaţional.

Biblioteca Naţională şi-a închis sălile de lectură.

Miercuri, 11 martie, ultimele legături feroviare regionale între Austria şi Italia au fost, de asemenea, suspendate în regiunile Tirol şi Carintia (sud). Conexiunile pe distanţe lungi, inclusiv trenurile de noapte către Roma, Milano sau Veneţia, au fost suspendate în urmă cu câteva zile.

Aeroportul din Viena a anunţat că a înregistrat o scădere cu 30 de procente a traficului de pasageri în comparaţie cu martie 2019.

Austria, stat care se învecinează cu Italia, a declarat 206 cazuri de Covid-19. Ţara a anunţat marţi, 10 martie, închiderea frontierei terestre cu peninsula, solicitând un certificat medical de la persoanele private care sosesc din Italia. Transportatorii rutieri nu sunt vizaţi.