EXTERN

Asasinat la Berlin: Maas transmite Rusiei să se aştepte la noi consecinţe dacă se confirmă complicitatea statului rus

post-img

Ministrul de externe german Heiko Maas a avertizat marţi Rusia împotriva unor noi consecinţe dacă o instanţa germană va decide că statul rus a fost complice la presupusa asasinare comandată a unui cetăţean georgian la Berlin anul trecut, potrivit DPA şi Agerpres.

'În cazul în care vor exista astfel de constatări în această decizie, se poate presupune că vom răspunde din nou', a declarat şeful diplomaţiei germane după o întâlnire cu omologul său rus Serghei Lavrov la Moscova, unde s-a aflat într-o vizită de o zi.

Cu ocazia acestei vizite, Heiko Maas intenţiona să clarifice o serie de probleme care au tensionat relaţiile dintre Moscova şi Berlin, în particular cazul uciderii unui georgian anul trecut la Berlin de către un asasin rus.

Această crimă a generat o furtună diplomatică între Germania şi Rusia, inclusiv expulzări reciproce de diplomaţi şi ameninţări cu impunerea de sancţiuni. Un georgian de 40 de ani, care trăia în exil în Germania şi care ar fi luptat 'în al doilea război ruso-cecen', a fost ucis în parcul Kleiner Tiergarten din Berlin de către un asasin trimis de serviciile speciale ruse, conform media germane şi ruse.

'Acolo unde sunt necesare clarificări, o discuţie deschisă este cel mai bun lucru', a menţionat Maas într-un comunicat înainte de plecarea sa din Rusia, unde a efectuat prima sa vizită după declanşarea pandemiei de COVID-19.

Heiko Maas a declarat că nu este un secret că relaţiile dintre cele două ţări 'traversează o perioadă dificilă', după ce procurorul federal al Germaniei a acuzat guvernul rus de complicitate în crima de anul trecut de la Berlin, o acuzaţie dezminţită de Kremlin.

Totuşi, cooperarea cu Rusia este esenţială în eforturile de rezolvare a conflictelor din estul Ucrainei, din Libia şi Siria, a spus ministrul german.

Vizita sa în Rusia a avut loc pe fondul tensiunilor în jurul proiectului de gazoduct Nord Stream 2, care a afectat relaţiile dintre Germania şi SUA.

Gazoductul, construit în prezent pe sub Marea Baltică, va extinde capacitatea conductei cu acelaşi nume aflată deja în funcţiune, urmând să transporte gaze ruseşti direct în Germania, cea mai mare economie a Europei.

SUA au impus sancţiuni împotriva acestui proiect, într-un stadiu aproape de finalizare, argumentând că respectiva conductă va creşte dependenţa Uniunii Europene de Rusia în materie de hidrocarburi.

Oficiali germani au condamnat sancţiunile americane, iar unii critici susţin că SUA se opun noului proiect de conductă pentru că ar dori să vândă mai mult din gazul lor natural lichefiat Europei.

Heiko Maas a avut o discuţie cu secretarul de stat american Mike Pompeo în weekend, în care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de ameninţarea SUA cu noi sancţiuni în legătură cu Nord Stream 2.

După scurta escală la Moscova, ministrul german de externe urma să se deplaseze la Sankt-Petersburg pentru a aduce un omagiu victimelor asediului Leningradului (numele oraşului din perioada sovietică) din partea Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a indicat biroul său într-un comunicat. Sute de mii de oameni au decedat în timpul asediului de peste doi ani, din 1941 până în 1944, în mare parte din cauza foametei.