EXTERN

Arabia Saudită a eliberat primele permise de conducere pentru femei

post-img

În Arabia Saudită au fost eliberate primele permise de conducere pentru femei, a anunţat agenţia de presă oficială SPA, preluată de France Presse. A fost implementat, astfel, un decret regal intrat în vigoare de trei săptămâni, prin care li s-a acordat femeilor dreptul de a conduce autovehicule.

Potrivit AFP, Arabia Saudită era singura ţară din lume în care femeilor le era interzis să şofeze. Regele Salman a anunţat că va ridica interdicţia în iunie, în cadrul unui program de reforme inspirat de fiul său, prinţul moştenitor Mohamad bin Salman.

Chiar şi luna trecută, au fost arestate sub acuzaţia de atentat la siguranţa naţională femei care manifestau pentru dreptul de a conduce şi pentru eliberarea de sub tutela bărbaţilor. Femeile saudite au încă nevoie de permisiunea unui bărbat din familie pentru a urma studii şi pentru a călători.