EXTERN

Ambasador: Cooperarea moldo-italiană depăşeşte graniţele instituţiilor

post-img

Cooperarea bilaterală între Republica Moldova şi Italia este foarte intensă în multe domenii. Şi este o cooperare care depăşeşte graniţele instituţiilor datorită unei prezenţe numeroase a cetăţenilor moldoveni în Italia şi a unei comunităţi mai puţin numeroase, dar destul de importante de cetăţeni italieni în Republica Moldova. O spune Valeria Biagiotti, ambasadoarea Italiei la Chişinău, ajunsă la final de mandat. Potrivit ei, în cei patru ani de când a sosit la Chişinău, a putut observa o intensificare a cooperării moldo-italiene şi evident că a depus efort şi am lucrat în această direcţie. Spre regret, din cauza pandemiei, în ultimul an a fost o încetinire a relaţiilor. Totuşi, spune ambasadoarea, legătura şi acele sentimente de apropiere ce leagă cele două popoare au rămas la fel de vii şi puternice, transmite IPN.

Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, Valeria Biagiotti a declarat că în cei patru ani a fost o consolidare şi o strângere a relaţiilor şi a colaborării în noi sectoare. Şi aici este vorba despre colaborarea carabinierilor în sectorul economiei sociale, în domeniul mediului şi a protecţiei civile. „Din păcate, din cauza pandemiei, în acest ultim an am observat o încetinire a relaţiilor. Totuşi, legătura şi acele sentimente de apropiere ce leagă popoarele noastre au rămas la fel de vii şi puternice. Din păcate, atât poporul moldovenesc, cât şi cel italian s-au văzut nevoite să înfrunte situaţii foarte dificile din cauza pandemiei”, a notat ambasadoarea.

Diplomatul a menţionat că diaspora moldoveană este foarte apreciată şi integrată în societatea italiană. Datele statistice arată că în Italia sunt circa 118 mii de moldoveni care deţin permis de şedere. De asemenea, sunt şi mulţi moldoveni care locuiesc şi stau în Italia în baza unui paşaport european, inclusiv în baza unui paşaport italian, pentru că în ultimii ani cetăţenii moldoveni care au obţinut cetăţenia italiană au ajuns la cifra de 20 de mii. „Înainte de a veni în Moldova, în această misiune, nu conştientizam cât de semnificativă era prezenţa moldovenilor în Italia, dar de când locuiesc la Chişinău şi călătoresc deseori între Italia şi Moldova, mi s-a întâmplat foarte des să întâlnesc moldoveni, ceea ce vine încă o dată să demonstreze cât de puternică este prezenţa lor în teritoriul nostru. Este o comunitate foarte bine integrată în ţara noastră şi apreciată”, spune ambasadoarea.

Potrivit ei, din păcate, pandemia a afectat şi a adus probleme foarte serioase pentru întreaga populaţie şi, nu în ultimul rând, pentru moldovenii care muncesc în Italia. Şi a afectat acele sectoare în care prezenţa lor este mai numeroasă, cum ar fi sectorul turismului, al agriculturii şi cel al asistenţei pentru bătrâni. Evident că pentru mulţi din ei situaţia a fost mai dificilă, mai complicată, şi-au pierdut lucrul şi au trebuit să revină în Republica Moldova.

În altă ordine de idei, ambasadoarea a declarat că în Moldova este important să se continue lupta împotriva corupţiei. „Din păcate, sărăcia şi corupţia deseori sunt legate între ele. Pe de o parte, sărăcia încurajează corupţia, iar pe de altă parte, corupţia măreşte nivelul de sărăcie. Astfel se creează nişte diferenţe, nişte distorsiuni foarte mari ce duc la apariţia unor situaţii în care puţini se îmbogăţesc peste măsură, în timp ce marea majoritate a populaţiei rămâne în continuare într-o stare de sărăcie. Conform estimărilor Naţiunilor Unite, ţările în curs de dezvoltare pierd anual din cauza corupţiei peste un miliard de dolari. Este o cifră înspăimântătoare. Şi în Moldova este foarte important să se continue lupta împotriva corupţiei, acesta trebuie să fie unul din principalele eforturi ale ţării, întrucât este un instrument indispensabil pentru o dezvoltare adevărată a ţării şi pentru un viitor prosper”, a mai spus Valeria Biagiotti.