EXTERN

Afganistan: Cel puţin cinci persoane au murit în timp ce poliţia încerca să dezamorseze o camionetă-capcană

post-img

Cel puţin patru poliţişti şi un civil au fost ucişi şi mai mult de 30 de persoane au fost rănite marţi la Kandahar, în sudul Afganistanului, în explozia unei camionete-capcană pe care forţele de ordine încercau s-o dezamorseze, transmite Agerpres.

„Cinci persoane au fost ucise, printre care doi poliţişti şi doi membri ai serviciului de informaţii afgan, şi 33 au fost rănite”, fiind vorba în majoritate de trecători, a declarat pentru France Presse un responsabil al spitalului Mirwais din Kandahar.

Explozia a avut loc în jurul prânzului în centrul oraşului. Nicio grupare nu a revendicat până acum tentativa de atentat.

Şeful poliţiei locale, Mohammad Qasim Azad, a relatat că „forţele de securitate au urmărit din cursul dimineţii un vehicul ce putea fi folosit ca maşină-capcană, descoperind o camionetă plină cu explozivi, parcată lângă o staţie de autobuz”.

„Vehiculul a explodat în timp ce poliţiştii încercau să-l dezamorseze”, a adăugat el.

Conform purtătorului de cuvânt al guvernatorului provinciei, în apropierea locului exploziei a fost descoperit un container mare plin cu explozivi, lansatoare de rachete, veste explozive şi muniţii: „Teroriştii intenţionau să comită un atentat de mari proporţii spre sfârşitul Ramadanului, când oraşul este plin de oameni”.