EXTERN

81 de ani de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial: Polonia îl aprobă pe noul ambasador german, al cărui tată a servit în armata Germaniei Naziste

post-img

Polonia a acceptat propunerea ca Arndt Freytag von Loringhoven să devină noul ambasador al Germaniei la Varşovia, a anunţat luni seara ministrul-adjunct al afacerilor externe polonez, Szymon Szynkowski vel Sek, pentru agenţia de presă poloneză, informează marţi dpa.

Aprobarea a venit după trei luni de la prezentarea propunerii şi a fost anunţată într-un context istoric simbolic, când Polonia comemorează, la 1 septembrie 2020, 81 de ani de la invazia Germaniei naziste care a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial, cu discursuri puternice din partea preşedintelui Andrzej Duda şi Mateusw Morawiecki, care au respins imperialismul.

De altfel, vorbind despre provocările cărora noul ambasador german va trebui să le facă faţă, ministrul-adjunct al afacerilor externe polonez a subliniat “sensibilitatea specială a Poloniei cauzată de faptul că crimele din Al Doilea Război Mondial rămân o uriaşă rană nevindecată în conştiinţa poloneză”, informează Agerpres.

Vindecarea acestei răni este şi mai dificilă dacă se iau în calcul noile “încercări de a falsifica istoria şi decontarea incompletă a vinovăţiei şi greşelilor”, a spus Szynkowski vel Sek, citat de PAP.

Germania nu avea un ambasador în Polonia de când Rolf Nikel, fostul ambasador, şi-a încheiat misiunea, la sfârşitul lui iunie.

Presa poloneză a speculat că unul dintre motivele din spatele acestei amânări ar putea fi posibila carieră militară pe care tatăl noului ambasador, Bernd Freytag von Loringhoven a avut-o în cadrul forţelor armate naziste Wehrmacht.

Tatăl lui Arndt Freytag von Loringhoven a servit în armata nazistă a lui Adolf Hitler în perioada 1933-1945, el fiind capturat şi ţinut prizonier de Armata britanică timp de doi ani şi jumătate, însă nu a fost acuzat de crime de război. Din 1956, Bernd Freytag von Loringhoven s-a alăturat Bundeswehr-ului, Forţele Armate ale Germaniei Federale, la trei ani după aderarea RFG la NATO. A deţinut mai multe poziţii în cadrul armatei germane şi în cadrul NATO, încheindu-şi cariera militară cu rangul de general-locotent, al doilea cel mai mare grad din armata germană, şi cu onoruri.

“Astăzi ştim, după mai multe discuţii cu partenerii germani, că viitorul ambasador este conştient de importanţa fundamentală a acestei probleme pentru Polonia şi este gata să se angajeze personal în promovarea unor cunoştinţe aprofundate despre istoria celui de-Al Doilea Război Mondial în rândul populaţiei”, a mai subliniat oficialul polonez.

Arndt Freytag von Loringhoven este un diplomat experimentat, care a fost înainte de aceasta ambasador al Germaniei la Praga. El a fost de asemenea director-adjunct al Agenţiei de Informaţii Externe a Germaniei (BND) şi primul şef de informaţii al NATO. Totodată, acesta a lucrat şi ca diplomat german la Moscova.

În Al Doilea Război Mondial, Polonia a pierdut aproximativ şase milioane de cetăţeni, dintre care aproape jumătate erau evrei polonezi. În urma conflagraţiei, ţara nu şi-a recăpătat suveranitatea deplină, intrând în sfera de influenţă sovietică.