Europa Azi

Prima sesiune plenară a Parlamentului European din această toamnă începe luni. Ursula von der Leyen susţine discursul său anual în faţa plenului

post-img

Deputaţii europeni se reunesc în prima sesiune plenară din această toamnă, desfâşurânde-se la sediul Parlamentului European din Strasbourg, aceasta va fi marcată de teme importante, dar în centrul atenţiei va fi discursul anual al preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind starea Uniunii Europene.

Potrivit agendei de lucru, ziua de luni se va deschide cu tema de dezbatere privind Uniunea Europeană a sănătăţii, consolidarea prevenirii bolilor şi a cooperării transfrontaliere, scrie Calea Europeană.

Parlamentul European va dezbate şi vota două legi pentru consolidarea Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor şi pentru o mai bună abordare a ameninţărilor transfrontaliere la adresa sănătăţii. La adoptarea poziţiei lor cu privire la cele două propuneri legislative înainte de vacanţa de vară, deputaţii din Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVI) au propus o serie de modalităţi de consolidare a capacităţii UE de prevenire şi control al bolilor.

Acest lucru ar putea fi asigurat printr-o extindere a mandatului Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) pentru a acoperi şi bolile netransmisibile majore – de exemplu bolile cardiovasculare, cancerul sau diabetul – precum şi printr-o coordonare consolidată între organismele UE şi omologii naţionali şi internaţionali, precum şi printr-o mai bună implicare a statelor membre.

Aceştia au prezentat, de asemenea, modul în care UE ar trebui să consolideze prevenirea, pregătirea şi răspunsul în situaţii de criză atunci când va aborda viitoarele ameninţări transfrontaliere grave la adresa sănătăţii, inclusiv prin proceduri clare şi printr-o transparenţă sporită în ceea ce priveşte achiziţiile publice comune şi acordurile de achiziţii ale UE.

Ca parte a procesului de construire a unei Uniuni Europene a sănătăţii, Comisia a propus, la 11 noiembrie 2020, un nou cadru de securitate sanitară, pe baza experienţei acumulate în combaterea coronavirusului. Pachetul include o propunere de regulament privind ameninţările transfrontaliere grave pentru sănătate şi o propunere de consolidare a mandatului Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor.

Marţi se va dezbate situaţia din Afganisan

Eurodeputaţii vor discuta cu Joseph Borrell despre modalităţile de a reacţiona la criza umanitară şi migratorie, de a ajuta persoanele aflate în dificultate şi de a-i proteja pe cei aflaţi în pericol din Afganistan, în special femeile şi copiii. De asemenea, este probabil ca aceştia să examineze sprijinul pe care UE l-ar putea oferi refugiaţilor afgani, precum şi persoanelor care încearcă încă să părăsească ţara, precum şi modalităţile de a colabora cu autorităţile talibane din Kabul.

Pe lângă preocupările umanitare, ultimele evoluţii din Afganistan au declanşat, de asemenea, discuţii cu privire la învăţămintele imediate pe care UE ar trebui să le tragă din retragerea NATO. Este de aşteptat ca şi alte teme să fie abordate în cadrul dezbaterii, cum ar fi situaţia securităţii în Europa, politica europeană comună de apărare, autonomia strategică a UE şi necesitatea de a consolida poziţia militară a Europei.

Miercuri, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen va susţine discursul său anual în plenul Parlamentului European.

În mod tradiţional, discursul privind Starea Uniunii Europene, inaugurat în 2010 şi consemnat în colaborarea instituţională Comisie – Parlament – Consiliu după Tratatul de la Lisabona, este momentul în care şeful executivului european prezintă bilanţul precedentului an de mandat şi prefaţează priorităţile strategice pentru anul următor. Cea de-a doua astfel de cuvântare din partea Ursulei von der Leyen va fi prima pe care şefa Comisiei o va rosti în hemiciclul de la Strasbourg. Organizat, conform cutumei, la Strasbourg, primul discurs SOTEU al lui von der Leyen a fost găzduit de sediul Parlamentului European de la Bruxelles, din cauza pandemiei

Alte subiecte pe ordinea de zi

  • Polonia: eurodeputaţii vor evalua atacurile continue la adresa libertăţii mass-mediei şi a statului de drept; dezbatere miercuri, rezultatele votului joi.
  • Cartea albastră a UE: vot final privind noul sistem de atragere a migranţilor cu înaltă calificare; fişă de procedură; dezbatere marţi, rezultatele votului miercuri.
  • UE-Rusia: O strategie de combatere a politicii Kremlinului şi de promovare a democraţiei; proiect de raport; fişă de procedură; dezbatere marţi, rezultatele votului joi.
  • Încetarea utilizării animalelor în cercetare şi testare; fişă de procedură; dezbatere 8 iulie; rezultatele votului joi.
  • Eurodeputaţii vor evalua răspunsul UE la dezastrele naturale recente; întrebare cu solicitare de răspuns oral; dezbatere marţi.
  • Pachetul UE privind clima pentru 2030: Parlamentul evaluează propunerile Comisiei; dezbatere marţi
  • Eurodeputaţii solicită ca violenţa bazată pe gen să fie clasificată drept infracţiune în temeiul legislaţiei UE; proiect de raport; fişă de procedură; dezbatere miercuri, rezultatele votului joi.
  • Eurodeputaţii urmează să aprobe bugetul pe şapte ani pentru ţările în curs de aderare; fişă de procedură.
  • Parlamentul urmează să îşi prezinte viziunea pentru o nouă strategie UE-China; fişă de procedură; dezbatere marţi, rezultatele votului joi.
  • Dezvăluirile proiectului Pegasus: eurodeputaţii dezbat spionajul guvernamental; dezbatere miercuri.
  • Un fond în valoare de 5 miliarde EUR pentru a ajuta ţările şi regiunile UE să facă faţă Brexitului; comunicat de presă în urma acordului politic; fişă de procedură; dezbatere marţi, rezultatele votului miercuri.
  • Impozitare: eurodeputaţii europeni vor evalua eficacitatea schimbului de informaţii fiscale; proiect de rezoluţie; fişă de procedură; dezbatere miercuri, rezultatele votului joi.
  • Lucrătorii pe platforme online: Parlamentul solicită drepturi sociale egale; proiect de raport; dezbatere luni, rezultatele votului joi.