Europa Azi

„Europa Azi”. Undă verde pentru aplicarea provizorie a acordului post-Brexit

TVR MOLDOVA vă prezintă un ezumat al principalelor evenimente care s-au derulat astăzi în Uniunea Europeană.

UNDĂ VERDE APLICĂRII PROVIZORII A ACORDULUI POST-BREXIT

Ambasadorii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au dat undă verde aplicării provizorii, de la 1 ianuarie, a acordului post-Brexit încheiat săptămâna trecută între Bruxelles şi Londra. Decizia a fost luată în unanimitate. După adoptarea oficială de către guvernele UE, programată pentru astăzi, aprobarea documentului de către Parlamentul European este aşteptată la începutul anului viitor. Statutul preferenţial parafat prin acordul post-Brexit este mai puţin avantajos decât apartenenţa la piaţa unică şi uniunea vamală. Cu toate acestea, permite Regatului Unit să evite o relaţie comercială cu UE guvernată de regulile stabilite de Organizaţia Mondială a Comerţului, care ar fi avut un impact puternic asupra economiei ambelor părţi semnatare.

UN ACORD ESENŢIAL PENTRU CETĂŢENI ŞI COMPANII

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi premierul britanic, Boris Johnson, au avut, ieri seara târziu, o convorbire telefonică prin care cei doi lideri au salutat acordul echitabil şi echilibrat încheiat între Regatul Unit şi Uniunea Europeană. Ambii lideri au fost de acord că semnarea documentului va aduce stabilitate şi predictibilitate pentru cetăţeni şi companii. Cei doi oficiali au convenit să intensifice cooperarea în lupta împotriva schimbărilor climatice şi privind răspunsul global la pandemii. A fost discutată ideea unui posibil tratat privind pandemiile, care ar putea contribui la consolidarea pregătirii şi răspunsului la nivel mondial, în special în cadrul preşedinţiei britanice a G7.

ACORDUL DINTRE U.E ŞI U.K. ADUCE STABILITATE

Şi potrivit negociatorului-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, acordul comercial încheiat de Uniunea Europeană cu Marea Britanie le-a adus tuturor o mult aşteptată uşurare, pentru că le oferă oamenilor şi companiilor stabilitate. După finalizarea misiunii sale de negociere a ieşirii Marii Britanii din UE, Barnier a spus că mai sunt totuşi câteva elemente de precizat în viitoarea relaţie a UE cu Regatul Unit, inclusiv în ceea ce priveşte cooperarea în materie de politică externă. De altfel, în ceea ce priveşte afacerile externe, şi preşedintele Michel, şi prim-ministrul Johnson tocmai şi-au exprimat dorinţa de a continua cooperarea bazată pe valori şi interese comune.