Europa Azi

Europa AZI: UE se transformă pentru a îndeplini ambiţiile climatice

Comisia Europeană a adoptat astăzi un pachet de propuneri pentru ca politicile UE în materie de climă, energie, utilizare a terenurilor, transporturi şi fiscalitate să permită reducerea emisiilor de CO2 cu cel puţin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Realizarea acestor reduceri de emisii în următorul deceniu este crucială pentru ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 şi pentru a face din Pactul Verde European o realitate. Prin noile propuneri adoptate astăzi, executivul UE prezintă instrumentele legislative necesare pentru a îndeplini obiectivele convenite în Legea europeană a climei şi pentru a transforma în mod fundamental economia şi societatea europeană pentru un viitor echitabil, verde şi prosper.

UN RĂSPUNS CONSOLIDAT LA SITUAŢIILE DE CRIZĂ SANITARĂ

Deputaţii europeni au ajuns la un acord privind modul în care Uniunea Europeană trebuie să consolideze prevenirea, pregătirea şi răspunsul în situaţii de criză, pentru a aborda cu succes viitoarele ameninţări transfrontaliere grave la adresa sănătăţii. Potrivit textului adoptat, criza COVID-19 a relevat necesitatea unei cooperări mai strânse între statele membre. Astfel, pentru a îmbunătăţi securitatea aprovizionării şi a asigura accesul echitabil la produsele medicale, statele membre ar trebui să utilizeze achiziţiile publice comune. De asemenea, deputaţii europeni au solicitat recunoaşterea faptului că sănătatea umană este legată de sănătatea animală şi de mediu. În plus, parlamentarii doresc ca monitorizarea impactului bolilor transmisibile asupra bolilor netransmisibile, cum ar fi cele cardiovasculare şi respiratorii, diabetul şi bolile mintale, să facă parte din politica UE în domeniul sănătăţii publice.

SPRIJIN PENTRU COMPANIILE DEEP-TECH CONDUSE DE FEMEI

Executivul European a lansat proiectul-pilot Women TechEU, o nouă iniţiativă a UE în sprijinul companiilor deep-tech nou-înfiinţate conduse de femei. Companiile europene din domeniu tehnologiilor de vârf sunt evaluate acum la suma totală de 700 de miliarde de euro. Cu toate acestea, femeile rămân subreprezentate în această industrie. Datele arată că doar 15 % dintre start-up-urile inovatoare sunt înfiinţate sau co-înfiinţate de femei şi numai 6 % dintre acestea au echipe de fondatori formate exclusiv din femei. Pentru a reduce decalajul de gen în materie de inovare, noul program va oferi întreprinderilor nou înfiinţate conduse de femei sprijin financiar, inclusiv granturi de 75 de mii de euro, precum şi servicii de coaching şi mentorat. Se estimează că, începând cu anul viitor, în cadrul proiectului-pilot "Women TechEU" vor fi finanţate 50 de start-up-uri deep tech din statele membre ale UE şi din ţările asociate.