Europa Azi

„Europa Azi”: UE a atins obiectivul de vaccinare a 70% din populaţie

TVR MOLDOVA vă prezintă un rezumat al principalelor evenimente care s-au derulat astăzi în Uniunea European.

UE A ATINS OBIECTIVUL DE VACCINARE A 70% DIN POPULAŢIE
Comisia Europeană a anunţat astăzi că 70% din populaţia adultă a UE a fost complet vaccinată împotriva COVID-19. E vorba de peste 256 de milioane de europeni. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a menţionat, cu acest prilej, că pandemia nu s-a încheiat şi i-a îndemnat pe toţi cei care pot fi vaccinaţi să se imunizeze. În timp ce unele ţări sunt cu mult peste obiectivul stabilit de executivul UE la începutul anului, altele, în special din estul blocului comunitar, sunt cu mult în urmă. Potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor, cea mai ridicată rată de imunizare completă, de 86%, este înregistrată în Islanda. Urmează Irlanda, cu 85%, şi Danemarca, cu 83%. La polul opus se află Letonia, cu 45%, România, cu 33%, şi Bulgaria, cu doar 20% din populaţia adultă vaccinată complet.

UE IMPUNE RESTRICŢII DE CĂLĂTORIE PENTRU ŞASE ŢĂRI
Consiliul Uniunii Europene a recomandat ţârilor membre ale UE să reintroducă restricţii pentru călătorii din Statele Unite. Decizia a fost luată din cauza răspândirii variantei Delta în SUA, care a dus la o creştere a infecţiilor şi internărilor. Săptămâna trecută, media zilnică a cazurilor de COVID-19 a crescut până la 450 la un million de cetăţeni, de peste 10 ori mai mult faţă de rat înregitrată la jumătatea lunii iunie, când UE a adăugat SUA pe lista ţărilor sigure. Au mai fost, excluse din lista verde ţări precum Israel, Kosovo, Liban, Muntenegru şi Macedonia de Nord. Datele statistice arată că ratele de îmbolnăvire în câteva dintre aceste ţări sunt chiar mai mari decât în SUA. În ciuda răspândirii rapide a variantei Delta în întreaga lume, pe lista verde a UE rămâne un grup de 17 ţări, inclusiv Republica Moldova şi Ucraina.

STARE DE URGENŢĂ LA GRANIŢA CU BELARUS
Guvernul polonez i-a cerut preşedintelui ţării să declare stare de urgenţă la graniţa cu Belarus. Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a anunţat astăzi că este o măsură necesară, în contextul înmulţirii cazurilor de trecere ilegală a frontierei. Potrivit prim-ministrului, starea de urgenţă va fi introdusă în două regiuni de la graniţa cu Belarus şi va fi în vigoare 30 de zile. Astfel, autorităţile poloneze vor putea monitoriza şi controla toate deplasările în zona de frontieră. În decursul lunii august, sute de migranţi, din ţări precum Irak şi Afganistan, au trecut ilegal graniţa dinspre Belarus. În încercarea de a limita afluxul de migranţi ilegali, Polonia a început săptămâna trecută să construiască un gard de sârmă ghimpată de-a lungul frontierei cu ţara vecină.