Europa Azi

„Europa Azi”. Teme controversate la summit-ul liderilor UE

TVR MOLDOVA vă prezintă un rezumat al principalelor evenimente care s-au derulat astăzi în Uniunea Europeană.

TEME CONTROVERSATE LA SUMMIT-UL LIDERILOR UE

Liderii europeni s-au reunit la Bruxelles pentru un summit de două zile, la care abordează câteva teme controversate legate, în special, de criza post-electorală din Belarus şi relaţiile UE cu Turcia. În centrul atenţiei se află Ciprul, ce insistă asupra sancţiunilor împotriva Turciei, ţară care încalcă legislaţia maritimă internaţională, explorând zăcăminte de gaz în Mediterana de Est. În lipsa acestor sancţiuni, autorităţile de la Nicosia blochează măsurile punitive împotriva regimului de la Minsk, acuzat de falsificarea alegerilor prezidenţiale şi de maltratarea protestatarilor din Belarus. Între alte subiecte ale summit-ului se numără escaladarea conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan, dar şi otrăvirea opozantului rus Alexei Navalnîi.

LONDRA, PRESATĂ SĂ REVINĂ LA ACORDUL DE BREXIT

Comisia Europeană a lansat azi o procedură de infringement împotriva Regatului Unit, care presupune acţionarea în justiţie a unui stat care încalcă prevederile asumate în cadrul unor acorduri. În cazul Marii Britanii, este vorba de Acordul de Brexit semnat la începutul acestui an între Bruxelles şi Londra. Parlamentul Marii Britanii a adoptat, zilele trecute, o lege care încalcă înţelegerile anterioare convenite cu Uniunea Europeană privind comerţul bilateral după Brexit. Legea se referă la piaţa internă a Regatului Unit şi presupune reguli vamale pentru provincia Irlanda de Nord diferite de cele ale UE. Londra trebuie să răspundă în 30 de zile avertismentului Comisiei Europene, iar dacă nu va anula legea adoptată, urmează să fie acţionată în justiţie.

PROIECT PRIVIND NOUL SPAŢIU DE CERCETARE ÎN UE

Comisia Europeană a adoptat un proiect de lege privind noul spaţiu european de cercetare. Proiectul este menit să accelereze tranziţia UE către neutralitate climatică şi către poziţia de lider în domeniul digital, prin inovare. Potrivit Executivului comunitar, iniţiativa va ajuta inclusiv la redresarea economiei europene afectată de pandemia de coronavirus. Comisia a stabilit acţiunile ce urmează a fi aplicate în strânsă cooperare cu statele membre, pentru a acorda prioritate investiţiilor şi reformelor în cercetare şi inovare. Astfel, rezultatele cercetărilor ar urma să ajungă mai uşor pe piaţa economică a Uniunii Europene.

ROMÂNIA, ÎNTRE STATELE UE CU ŞOMAJ SCĂZUT

România este printre statele cu cea mai scăzută rată a şomajului din Uniunea Europeană. Potrivit Eurostat, în luna august, rata şomajului din România a fost de 5,3 la sută. O cotă mai mică, dar apropiată de cea a României, a fost înregistrată în Malta, Germania, Olanda, Slovenia, Austria, Belgia şi Irlanda. Cea mai scăzută rată a şomajului a fost înregistrată în Cehia şi Polonia, iar cea mai ridicată – în Spania, de 16 la sută şi în Italia şi Lituania, de aproape 10 procente. Din cauza restricţiilor anti-pandemice, şomajul din UE continuă să crească, dar într-o măsură mai mică, luna august fiind marcată de relaxarea măsurilor impuse din cauza coronavirusului.