Europa Azi

„Europa Azi”. Situaţia din Belarus, pe agenda Executivului european

TVR MOLDOVA vă prezintă un rezumat al evenimentelor care s-au derulat astăzi în Uniunea Europeană.

SITUAŢIA DIN BELARUS PE AGENDA EXECUTIVULUI EUROPEAN

Preşedintele executivului european, Ursula von der Leyen şi premierii Ungariei, Poloniei şi Cehiei a hotărât azi, la Bruxelles, să conlucreze asupra celor mai stringente probleme ale blocului comunitar. Între acestea se numără şi criza politică din Belarus. Statele din grupul de la Vâşegrad, inclusiv România, au propus deja liberalizarea vizelor pentru belaruşi, în contextul în care regimul autoritar al preşedintelui contestat Alexandr Lukaşenko, continuă persecutarea manifestanţilor paşnici. Pe agenda discuţiilor s-au aflat şi alte chestiuni controversate precum noul buget al Uniunii Europene, clima, migraţia şi statul de drept.

O NOUĂ INIŢIATIVĂ PRIVIND MIGRAŢIA ÎN U.E.

Comisia Europeană a propus reformarea sistemului de azil al Uniunii Europene pentru migranţi. Potrivit noului ''Pact european privind migraţia şi azilul'', ţările care nu doresc să preia solicitanţi de azil vor trebui să participe la repatrierea lor sau să contribuie financiar la construcţia unor tabere de refugiaţi. În acelaşi timp, ţările UE care vor fi de acord să găzduiască migranţi, vor primi din bugetul comunitar câte 10.000 de euro pentru fiecare refugiat adult. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că noua reformă va aduce un echilibru ''just şi rezonabil'' între responsabilitatea şi solidaritatea statelor membre.

MĂSURI PRIVIND COMBATEREA CREDITELOR NEPERFORMANTE

Banca Centrală Europeană pregăteşte lansarea unui site, care ar permite vânzarea creditelor bancare în valoare de sute de miliarde de euro, care au devenit neperformante din cauza crizei coronavirusului. Astfel, instituţia bancară europeană încearcă să susţină economia UE şi să reducă dominaţia marilor investitori americani specializaţi pe credite neperformante. Proiectul, susţinut de mai mulţi oficiali din conducerea Băncii Centrale Europene, este unul dintre obiectivele ţărilor din zona euro de a face faţă creşterii creditelor neperformante şi a împiedica fondurile specializate în acest domeniu să cumpere aceste creanţe la preţuri mici.

LEUVEN, CAPITALA EUROPEANĂ A INOVĂRII 2020

Oraşul belgian Leuven a fost desemnat azi drept Capitala Europeană a Inovării 2020, în urma unei competiţii cu alte cinci oraşe finaliste, între care şi oraşul Cluj-Napoca. Oraşul câştigător va primi un milion de euro pentru viitoarele activităţi de inovare, dar şi pentru a consolida colaborarea cetăţenilor cu sectorul public, mediul academic şi întreprinderi. Celelalte cinci oraşe finaliste vor primi câte 100.000 de euro în acelaşi scop. Iniţial, Comisia Europeană a anunţat 12 oraşe europene finaliste în competiţia pentru titlul de Capitală Europeană a Inovării 2020, Cluj-Napoca fiind singurul oraş din România înscris în această competiţie şi unicul din Europa de Est care a ajuns în finală.