Europa Azi

„Europa Azi”: Fără Schengen, Europa se opreşte

FĂRĂ SHENGEN EUROPA SE OPREŞTE Întărirea securităţii la frontierele externe ale UE, a spaţiului comun şi îmbunătăţirea guvernanţei spaţiului Schengen - sunt cele trei direcţii de lucru propuse de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul primului forum Schengen. Membrii Parlamentului European şi miniştri de interne din statele UE, au participat la o videoconferinţă pentru a discuta modalităţile de construire a unui spaţiu de liberă circulaţie mai rezistent la provocări. Şefa Comisiei a spus că pandemia i-a arătat ce se întâmplă când Schengen nu mai funcţionează - Europa se opreşte. Această experienţă i-a dat şi mai multă încredere în viitorul spaţiului Schengen, pentru că a arătat tuturor cât este de preţios.

MAI PUŢINE GAZE CU EFECT DE SERĂ

Comisia Europeană a adoptat astăzi Raportul intermediar privind politicile climatice ale Uniunii. Conform documentului, emisiile de gaze cu efect de seră au înregistrat, în 2019, cel mai scăzut nivel din ultimii treizeci de ani. Cu 24 la sută mai puţin, comparativ cu nivelul emisiilor din 1990. Şi asta în timp ce PIB-ul combinat al UE a crescut, între 1990 şi 2019, cu aproximativ 60%. Potrivit lui Frans Timmermans, vicepreşedintele executiv pentru Pactul verde european, raportul de astăzi arată că în Uniunea Europeană reducerea emisiilor este posibilă concomitent cu asigurarea creşterii economice, dar pentru atingerea obiectivului comun al neutralităţii climatice până în 2050, eforturile trebuie intensificate.

RELANSAREA PARTENERIATULUI UE-SUA

Uniunea Europeană pregăteşte relansarea parteneriatului strategic cu Statele Unite în baza unui plan axat pe cinci direcţii de acţiune: combaterea pandemiei, consolidarea redresării economice, combaterea schimbărilor climatice, menţinerea multilateralismului şi a valorilor comune, şi promovarea păcii şi securităţii. Începând din această săptămâna, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, va avea consultări pe acest subiect cu toţi liderii europeni, înainte de dezbaterile privind relaţia strategică dintre UE şi SUA, în cadrul summitului european din 10 - 11 decembrie.