Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

"Europa Azi": Europa oferă vaccinuri pentru 92 de ţări

TVR MOLDOVA prezintă un rezumat al principalelor evenimente care s-au derulat astăzi în Uniunea Europeană.

EUROPA OFERĂ VACCINURI PENTRU 92 DE ŢĂRI

Banca Europeană de Investiţii a aprobat o finanţare de 400 de milioane de euro în sprijinul ţărilor cu venituri mici şi medii, în cadrul iniţiativei globale COVAX pentru vaccinuri. Noua finanţare, la care se adaugă un grant de 100 de milioane de euro, va uşura accesul la un miliard de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 pentru populaţiile vulnerabile şi cu risc ridicat, precum şi pentru personalul medical din prima linie, din 92 de ţări. Printre ţările beneficiare se află şi Republica Moldova. Vaccinurile vor fi livrate, în numele COVAX, de UNICEF şi de Organizaţia Panamericană a Sănătăţii.

U.E. ÎŞI "ÎNVERZEŞTE" INFRASTRUCTURA ENERGETICĂ

Comisia Europeană a aprobat revizuirea normelor UE privind reţelele transeuropene de energie. Modificările vor contribui la realizarea obiectivelor de reducere a emisiilor, prin integrarea tehnologiilor de generare a energiei curate, cum ar fi energia eoliană offshore sau cea pe bază de hydrogen. Regulamentul înnoit va conecta regiunile, actualmente izolate de pieţele energetice europene, va consolida interconectările transfrontaliere existente şi va impulsiona conectarea sistemul energetic al UE cu infrastructura energetică din ţările vecine.

CONTINUAREA CREDITĂRII, O PRIORITATE DE PRIM RANG

Executivul European a prezentat o nouă strategie prin care vrea să prevină o viitoare acumulare a creditelor neperformante, ca urmare a crizei COVID-19. Mai exact, comisarii europeni vor ca gospodăriile şi întreprinderile din UE să aibă acces la finanţarea de care au nevoie pe întreaga durată a crizei. Impactul pandemiei de COVID-19 va mări  volumul creditelor neperformante în întreaga Uniune, dar încă nu se ştie cu certitudine când se va produce această creştere şi ce amploare va avea. Potrivit noii strategii, băncile vor fi ajutate să scoată creditele neperformante în afara bilanţurilor şi în acest fel vor putea să crediteze în continuare întreprinderile şi gospodăriile din UE, contribuind la redresarea rapidă şi durabilă a Europei.
Similare
RECOMANDĂRI