Europa Azi

„Europa Azi”. Accesul neautorizat pe teritoriul UE trebuie oprit

TVR MOLDOVA vă prezintă un rezumat al principalelor evenimente care s-au derulat astăzi în Uniunea Europeană.

PRIMII BANI PENTRU REDRESAREA EUROPEI

Comisia Europeană a plătit astăzi prima tranşă de bani pentru implementarea planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă prezentate de statele member. Din trei miliarde de euro, Belgia primeşte 770 de milioane, Luxemburgul – puţin peste 12 milioane, iar Portugalia – 2,2 miliarde de euro. Cu această ocazie, şeful executivului U.E. a scris pe contul său de Twitter că Belgia este deja un lider inovator, iar NextGenerationEU îi va oferi resursele necesare pentru a deveni complet ecologică şi digitală. Despre Luxemburg a scris că are unul dintre cele mai ecologice planuri de redresare, cu investiţii în energie curată, surse regenerabile şi mobilitate durabilă, care vor impulsiona realizarea tranziţiei verzi. Banii oferiţi Portugaliei vor contribui la transformarea Pactului verde european în realitate, vor digitaliza economia portugheză şi o vor face mai robustă.

ACCESUL NEAUTORIZAT PE TERITORIUL U.E. TREBUIE OPRIT

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a vizitat Lituania, în timp ce ţara baltică se confruntă cu o creştere bruscă a traversărilor ilegale a frontierei dinspre Belarus. Într-o conferinţă de presă comună cu premierul lituanian Ingrida Šimonyte, Johansson a declarat că UE va ajuta Lituania să îşi protejeze graniţele de ceea ce ea a numit o provocare inacceptabilă a regimului Lukashenko. Ea a precizat că UE şi ţările Schengen sunt obligate să împiedice împreună accesul neautorizat. Johansson a vizitat o şcoală de poliţişti de frontieră şi punctul de trecere din Padvarionys, unde există o tabără pentru migranţi. Comisarul european a constatat că situaţia se înrăutăţeşte pe zi ce trece şi a promis Lituaniei mai mult ajutor financiar, material şi instituţional.

U.E. CONDAMNĂ ATACUL ASUPRA MERCER STREET

Uniunea Europeană a condamnat astăzi atacul comis în Marea Arabiei asupra petrolierului Mercer Street. Statele Unite, Israelul şi Regatul Unit au atribuit acest atac Iranului. UE consideră că trebuie clarificate toate circumstanţele şi a chemat la evitarea oricărei acţiuni dăunătoare pentru pacea şi stabilitatea în regiune. Petrolierul, care aparţine miliardarului israelian Eyal Ofer, a fost joi ţinta unui atac în timp ce naviga fără încărcătură în largul coastelor Omanului. Un cetăţean român, membru al echipajului navei, şi un britanic din serviciul de securitate, au fost ucişi.